Nicoleta Mărghitaş este profesoară de mate-fizică în Liebling (judeţul Timiş) şi voluntar din pasiune. Alături de fiul său Mihai, doctorand, care cercetează printarea 3D, a adus aproape o echipă implicată, împreună cu care a gândit o tabără de ştiinţe şi tehnologii pentru copiii din sat, fără a uita de tradiţiile şi natura locului, pe care le-a integrat în activităţi. Summer Camp Liebling 2021 este un proiect care ne arată că pasiunea pentru educaţia STEAM se poate naşte şi în rural atunci când ai alături mentori generoşi dedicaţi comunităţii.
CUM A ÎNCEPUT TOTUL
Cum ați aflat de Fondul Științescu?
Am aflat dintr-o întâmplare, de la cei care fac să fie posibile proiecte, printre care şi programul ŞTIINŢESCU. Fiul meu, Mihai, m-a luat cu el să văd o echipă frumoasă, cu care a colaborat în vremea pandemiei la F O R, în iniţiativa Viziera solidarităţii susţinută de Fundaţia Comunitară Timişoara. Împreună, făceau şi livrau, voluntar, viziere, medicilor şi altor categorii afiliate liniei 1 COVID-19. Așa s-au creat prietenii şi colaborări. Pentru că aveam voluntariatul experimentat de cam 20 de ani și mulți prieteni din această zonă, s-a născut uşor o idee ca aceasta, prin care am ajutat 30 copii și tineri din comunitatea Liebling, să afle mai multe despre tehnologia printării 3D, dar şi despre protecţia mediului şi natură.
Care este numele proiectului pentru care ați obținut finanțare?
SUMMER CAMP LIEBLING 2021
Cum v-a venit ideea cu care ați aplicat?
Ideea a venit de la discuțiile cu echipa cu care colaborez de mai mulți ani, care sunt dedicaţi în a oferi ceea ce știu, voluntar, comunității. Proiectul este preponderent unul tehnic pentru că o parte din mentori, asta știu să facă cel mai bine. Iar eu sunt liantul pentru copiii de ieri și azi din Şcoala comunității Liebling. Știu ce pot copiii și ce se poate oferi pentru ca ei sa crească frumos. Şi vara se învață! Altfel!
Ați formulat-o, așa cum a ajuns ea în proiectul câștigător, din prima? Sau ați avut și alte idei? Cum v-ați hotărât asupra celei cu care ați aplicat?
Ideea câștigătoare a ieşit din a treia încercare, să zicem aşa. Modificările au fost legate de faptul că activitățile TIC nu au avut loc în laboratorul TIC, ci in online adaptate la modul de lucru al copiilor. Celelalte activități curg așa cum au fost programate. Mai sunt adaptări de timp, bonusuri la cerinţele formulate ad-hoc, ale copiilor.
Cum v-a venit ideea de titlu? Ați avut și alte variante? Dacă da, cum ați ales?
Ideea de titlu, a avut mai multe variante. Finalul, a fost legat de faptul că fără engleză nici calculatorul nu înțelege comenzile, iar în echipă este și profa de engleză din Liebling. Apoi Lieblingul este sat german la origine, aşa că ne-am dorit să aibă un aer de multiculturalitate, fără a renunţa la tradiții şi la a ne face cunoscuţi în afara granițelor săteşti.
PASIUNEA PENTRU ȘTIINȚE
Cum ați ajuns pasionat/ă de acest domeniu științific și ce vă place la el?
La mine pasiunea este împletită cu meseria. Fiind profesoară de matematică – fizică. Am devenit voluntar în diferite organizații și asta m-a ajutat să dăruiesc din ceea ce știu, copiilor. E important să știi să faci, nu numai să știi. Formarea profesională mi-a deschis un drum pe care nu am mers singură, am avut alături oameni şi copii valoroşi. O sămânţă sădită în acest domeniu poate încolți și crește oameni de știință. Cine ştie?
Aveți vreun om de știință drept “erou”; unul care să vă fi inspirat? Dacă da, de ce?
Poate chiar erou nu, dar am admirat românii noștri remarcabili, în domenii diferite ca H. Coandă, T. Vuia, C. D. Loga, G. Antipa, A. Aslan, V. Babeş, D. Hurmuzescu, T. Lalescu, alături de Arhimede, Thales… şi lista poate continua.
De ce credeți că e util pentru copii să înțeleagă acest domeniu științific; la ce le-ar putea folosi în viață?
Fără știință şi descoperirile ei, nu putem fi performanţi. Se spune ca imprimanta 3D este o mare descoperire a omenirii după telefonul mobil. Noi, o avem la îndemână și o putem face cunoscută. Nu ducem cu noi ideile fără a le împărtăși. Copiii de azi sunt viitorii părinți. Și dacă noi nu lăsăm nimic în urmă cei de dincolo de timp ne vor judeca. Și noi am primit și noi dăm. Așa e legea firii, dascălii dau tot ce știu și speră la discipoli ce vor deveni mai buni decât ei.
APLICAȚIA
Care au fost resursele de care ați avut nevoie? Cine sunt cei care v-au ajutat să organizați proiectul, contribuind astfel la realizarea lui? (poate cineva care v-a pus la dispoziție o sală; poate voluntari care s-au ocupat de diverse sarcini).
Resursele folosite au fost ale noastre personale, ale membrilor echipei și ale copiilor(calculatoare, imprimanta 3D, imprimanta pentru afişe, tableta grafică, spațiu pentru activități în aer liber dotat cu net, mese, simulatoare de condus mașina/avionul, atelier de lucru. La toate s-au adaugat materiale achiziționate din proiect (laptop, tableta grafică, arduino, dosare, cartuş pentru imprimantă, filament pentru imprimantă 3D, acuarele, planşe de desen). Munca în echipă a fost secretul activităților realizate și care au încântat copiii și părinții. Am făcut şi drumeţii cu copiii cu biciclete, având sprijinul părinților care ne-au însoțit. Poveștile ascultate despre istoria/geografia locului și protecţia mediului este bine să fie împărtășite de copii cu părinții lor.
În ce au constat experimentele și cum au reacționat copiii?
Experimentele au fost variate. Proiectarea pe calculator a obiectelor realizate ulterior cu imprimanta 3D a fost o provocare la care au răspuns copiii cu realizari finale frumoase de care au fost încântați și mentorii, nu numai ei.
Drumeţia la pădurea Gai, unde crește primăvara laleaua pestriță și unde se află se afla un val roman, i-a încântat pe copii. La şfârşitul activității toți participanții s-au bucurat de colaci, ouă roşii (de găină și prepeliţă) şi dulciuri. O încântare pentru copii.
Pictura lalelei pestriţe, monument al naturii, din pădurea Gai-Liebling, a dus la realizarea de adevărate opere de artă. Copiii și părinții, au fost încântați de realizările artistice. Lucrările au fost expuse spre a fi admirate, la evenimentul desfăşurat la Liebling-Festival de gulaş – Kolping-Banat. Picturile au încântat publicul venit din tot Banatul.
Montarea arduino, pe calculatoare personale, sub îndrumare, a fost ceva nou și spectaculos. I-a încântat reușita acestui montaj.
Au fost și peripeții?
O, da. Vremea a fost un motiv. Am programat și reprogramat drumeţia. Apoi, activităţiile TIC, le-am programat să poată participa toți membri.
Vi s-a întâmplat să vină părinți să vă spună ce le-au povestit copiii despre activitățile la care au participat?
Da, părinții ne-au dat cel mai important feed-beek. Erau lucruri noi și chiar dacă nu vor face parte din cotidianul lor, le-au captat atenţia. Povestea de istorie a lui Cristi, lecțiile cu date utile la TIC ale Denisei, picturile Corinei cu laleaua pestriță, printarea 3D și arduino arătate și experimentate alături de Mihai, desenul pe tableta grafica cu Mihai și Denisa Pap-Gherasim, tinerii noștri mentori profesionişti şi valorosi ai echipei, i-au încântat pe participanți. La organizare, comunicare, popularizare, prezentare pe pagina de facebook SUMMER CAMP LIEBLING 2021, responsabili au fost Irina, Corina şi Nicoleta.
BILANȚ DE “EXPERIENȚĂ ȘTIINȚESCU”
Cum v-a ajutat experiența asta?
Experiența ne-a îmbogățit sufletește dar și în ceea ce privește continuarea proiectelor, pe această tema.
Ați avut vreo revelație în cadrul proiectului?
Desigur. Aceea că, în domeniul tehnic, tinerii învață mai ușor și mulți sunt pasionați dar le lipsesc mijloacele tehnice.
Ce-ați face altfel, dacă ar fi să aplicați din nou?
Acum nimic. Dar anul viitor tema va fi îmbogățită și susținută continuitatea proiectului.
Ați recomanda și altora să aplice la Fondul Științescu?
Da, recomand acest proiect dar să înțeleagă cei ce aplica că este nevoie de multă implicare, dăruire, dragoste pentru copii şi răbdare cu fiecare în parte.
Cum credeți că s-ar putea dezvolta programul în anii care urmează – și ce credeți că ar trebui să se întâmple pentru ca el să se transforme într-o mișcare a comunității?
Proiectul nostru cuprinde deja membrii comunității. Nu-i putem obliga pe cei ce nu vor dar îi putem implica pe cei care doresc să susțină tânăra generație ce dă calitate comunității de mâine.
Dacă comunitatea locală ar și finanţa, ar face copiii mai atraşi și mai dăruiți în a reveni în comunitate.
Știți pe cineva care-ar fi dispus să dea o mână de ajutor ediției viitoare?
Da, echipa continuă jocul. Sunt alți tineri care au fost formatori în alte proiecte și care vor să se alăture. Sponsori, nu s-au exprimat.
Credit foto: SUMMER CAMP LIEBLING 2021
Programul Ştiinţescu este implementat la Timișoara de Fundaţia Comunitară Timişoara și susținut la nivel național de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR. Au făcut posibil fondul în 2021: Hamilton Central Europe, părtaș la poveste, încă de la înființarea programului la Timișoara, în 2018; HELLA România, partener local din 2019 şi Romanian-American Foundation, finanțator strategic național.