BroBotSTEAM este un proiect propus și implementat de echipa de robotică a Colegiului Național “Alexandru Lahovari” – BroBots Team.
Beneficiarii indirecți au fost cei 10 profesori din școlile partenere, profesori care au avut ocazia de a vedea că se pot implementa aplicații din domeniul STEAM la orice nivel, că învățarea prin descoperire, prin experiment atrage elevii spre domeniul științelor.
Beneficiarii direcți ai proiectului au fost 120-150 de elevi din clasele II-XI care au luat contact cu ceea ce înseamnă educația STEAM, au fost implicați activ în activități cu caracter interdisciplinar care le-au arătat că noțiunile teoretice învățate la școală, la diferite discipline au aplicabilitate practică.
Pașii urmați pentru implementarea proiectului au fost bine stabiliți și respectați, încă de la început. Astfel:
- Au achiziționat kiturile Arduino pe care le-au utilizat în cadrul activităților practice ale proiectului și au reușit să dezvolte atelierul (laboratorul) mobil Arduino și să îl prezinte celor 4 școli din mediul rural (Școala Gimnazială Sălătrucel, Școala Gimnazială Pietrari, Școala Gimnazială Costești, Liceul „Gheorghe Surdu” Brezoi).
- Au organizat Școala de vară de la Colegiul Național „Alexandru Lahovari” (două serii).
- Au reușit (prin aplicațiile realizate și încurajarea elevilor) să lucreze în echipe, să împărtășească din experiența și cunoștințele acumulate cu colegii lor.
- Au reușit, prin derularea atelierelor mobile la școlile din mediul rural, să ofere șanse egale și acces la educația STEM tuturor copiilor, indiferent de mediul de proveniență, sex, vârstă, situație materială, religie sau alte criterii de discriminare.
Buget: 4.784 de lei
Beneficiari: 150
Membri de echipă: 5
Mentori: 4
Alți voluntari: 8
Ore de voluntariat: 240