În primul rând, felicitări și mulțumiri tuturor aplicanților!
Din cele 30 de aplicații finale, următoarele 13 proiecte s-au încadrat în suma disponibilă pentru finanțarea noii ediții Științescu Brașov:
- ProtoShop Live (Asociația Laborazon)
- Laborator școlar mobil (Grup de inițiativă coordonat de Mihaela Bucșa)
- Experimentarium (Grup de inițiativă coordonat de Ciprian Branea)
- Laboratorul de Știință și Artă (Grup de inițiativă ArtByte)
- Iniţiere în CNC (Grup de iniţiativă Tudoran)
- EduAS (ClubMateȘaguna)
- Natura – spațiu de învățare STEAM (Organizația Națională Cercetașii României – Centrul Local Orizont Brașov)
- Școala de Vară Learnex 2019 (Asociația SUPORT REGIUNEA CENTRU)
- Semințe de științe (Centrul de Educatie pentru Dezvoltare Durabila Schubz din Rasnov, prin Asociatia Mioritics)
- AR-T (Academia de Informatică -Fundația Partener Brașov)
- STEAM Farming (Grup de inițiativă coordonat de Daniel Petrule)
- Zâmbete la microscop (Asociaţia CARPATERRA)
- RoboIT 9 (Echipa didactică Școala Gimnazială nr 9 “Nicolae Orghidan” Brașov)
Echipa juriului a evaluat acordând între 1 și 5 puncte pentru fiecare din criteriile de mai jos, cu un maxim de 30 de puncte posibile:
1. Relevanță: Proiectul contribuie prin activitățile sale la atragerea elevilor către domeniile STEM și conduce la dezvoltarea de abilități precum gândirea critică, rezolvarea problemelor, munca în echipă
2. Interdisciplinaritate: Proiectul accesează informații din mai multe discipline/ştiinţe și le integrează în activități interactive coerente și relevante pentru grupa de vârstă a beneficiarilor propuși
3. Coerență: Proiectul are o nevoie, un scop, obiective și activități bine definite, corelate cu o soluție corespunzătoare și resurse necesare incluse în buget
4. Eficiență: Resursele financiare și umane sunt alocate rațional, bugetul este realist, detaliat și permite atingerea rezultatelor propuse
5. Sustenabilitate: Rezultatele așteptate vizează impact pe termen mediu și lung
6. Inovație: Proiectul aduce în prim plan idei noi, inovative, metodologii alternative, tematici noi sau se adresează unor categorii noi de beneficiari din rândul celor vizați prin program
Iar lista completă a aplicațiilor finale care au intrat în jurizare este disponibilă aici: Listă aplicații cu punctaj juriu.
Să înceapă o nouă ediție cu oportunități STEAM!