PPC România se alătură ca partener pentru a sprijini dezvoltarea educației STEAM prin Fondul Științescu

Fondul Științescu Sibiu, fotografie de Gabriela Cuzepan

PPC România s-a alăturat ca partener național al Fondului Științescu, cel mai mare program de reenergizare a educației STEAM, derulat de Federația Fundațiile Comunitare din România. Sponsorizarea grupului de companii PPC în România va sprijini dezvoltarea programului, care intră în al nouălea an de activitate, precum și a rețelei de mentori care, din 2015 încoace, aduc știința și tehnologia mai aproape de copiii din zeci de comunități.

“Înțelegem sustenabilitatea ca fiind continua preocupare atât pentru climă și mediu, cât și pentru impactul social pe care operațiunile companiilor PPC îl au în România. Credem că un pilon important în societate este accesul la educație pentru toți, mai ales în rândul comunităților locale cu acces redus la resurse. Ne interesează în mod special să contribuim la încurajarea timpurie a interesului pentru educația STEAM atât prin metode formale cât și prin abordări non-formale. De aceea, parteneriatul cu Fondul Științescu reprezintă un pas firesc și strategic pentru obiectivul nostru pe termen lung” a declarat Iustina Neagu, Manager Sustenabilitate, grupul de companii PPC în România.

Fondul Științescu este un program de finanțare pentru inițiative educaționale non-formale în domeniul educației STEAM: știință, tehnologie, inginerie (engineering), artă și matematică, dezvoltat de Federația Fundațiile Comunitare din România (FFCR), cu sprijinul strategic al Romanian-American Foundation, și implementat din 2015 prin 16 fundații comunitare.

De peste 8 ani programul le oferă mentorilor din comunități locale finanțări, resurse, îndrumare și sprijin pentru a dezvolta proiecte care să-i apropie pe copiii de 6-18 ani de știință. Mentorii pot fi profesori, profesioniști în domeniul științelor, dar și liceeni, studenți, bibliotecari sau alte persoane motivate să le arate copiilor – prin experiment, activități practice și joc – acea latură a disciplinelor științifice care cu greu poate fi descrisă în manuale.

Totodată, programul urmărește să încurajeze inițiativa locală și implicarea comunității, întrucât fondurile pentru proiecte sunt agregate din comunitate, prin donații individuale sau ale companiilor, fiind apoi dublate de Romanian-American Foundation.

“De peste 8 ani, Fondul crește și aduce împreună tot mai mulți oameni pasionați din comunități, cu scopul comun de a sprijini educația generațiilor viitoare. În toate edițiile de până acum am întâlnit nenumărați mentori care, cu un impuls și un minimum de resurse, au putut aduce un suflu nou în educația STEAM din comunitățile lor, și ne bucurăm să putem sprijini această rețea să se dezvolte și să inspire mai departe.” a declarat Luiza Zamora, coordonator național al Fondului Științescu.

În 2023, Fondul Științescu a finanțat peste 150 de proiecte în zone rurale și urbane din România și s-a extins în două noi comunități, în Alba, prin Fundația Comunitară Sibiu, și în Banatul Montan. Printre proiectele care au fost sprijinite prin program în ultimul an se numără Caravana CoderDojo – Building the Future of Computer Science pentru copiii din Giroc, Dumbrăvița, Moșnița şi Ghiroda, finanțată prin Fondul Științescu Timișoara, ASTRO16 – program de introducere practică în astronomie dezvoltat de Asociația Părinților de la Școala Gimnazială Nr. 16 Oradea, finanțat prin Fondul Științescu Oradea sau ArchiMinds, ateliere interactive de arhitectură finanțate prin Fondul Științescu Banatul Montan.

Proiectele sprijinite de Fondul Științescu urmăresc să trezească interesul elevilor pentru știință dar și să încurajeze inițiativa, implicarea și colaborarea. Acestea pot fi aplicații practice, ateliere sau experimente care ilustrează concepte teoretice, târguri de știință sau tehnologie, tabere, caravane sau competiții tematice, activități de tip do-it-yourself în electronică, robotică, printare 3D, inițiative care încurajează folosirea tehnologiei în arte și meșteșuguri sau spații educaționale STEAM de tip hub, makerspace sau club.

În cei 8 ani de program, Fondul Științescu a însemnat peste 6.7 milioane de lei investiți în educația STEAM în comunități, prin care peste 73.000 de copii din aproape 200 de localități rurale și urbane au descoperit o nouă perspectivă asupra științelor. În proiectele finanțate prin Științescu s-au implicat peste 5.500 de membri ai comunităților din România – mentori, profesioniști în științe, profesori, tineri și alți oameni cu inițiativă.

Sprijinul acordat de grupul de companii PPC în România, ca partener național al Fondului Științescu, va susține dezvoltarea și creșterea capacității programului începând cu 2024, precum și a rețelei naționale de mentori Științescu, pentru a încuraja noi inițiative cu impact în educație în comunități locale.