O clasă din cartierul Ferentari învață prin joacă despre reciclare, energie, epurarea apei și alte treburi complicate. Prin proiectul „Maker Exploratorium – Natural Sciences”, membrii echipei Eematico construiesc dispozitive care să le explice copiilor lumea așa cum ar fi vrut și ei s-o afle de-a lungul anilor de școală.
Text de Vlad Odobescu
Pe peretele din spate al clasei a IV-a A, deasupra cuierului, stă scris cu litere roșii, mari, că aici e „Tărâmul Exploratorilor”. Băncile sunt grupate ca niște insule, două câte două, iar pe ele echipa Eematico asamblează niște dispozitive complicate. Copiii se strâng în grupuri și se apleacă deasupra lor, le ating și încep să le manevreze. De-a lungul orei următoare, dispozitivele astea îi vor ajuta să înțeleagă care-i treaba cu relația dintre om și mediul înconjurător, cu reciclarea, cu sursele alternative de energie, cu încălzirea globală și alte chestii ce altminteri ar părea plictiseli.
De pildă, cei cinci copii strânși cercetează un mecanism format din niște cutii conectate prin niște tuburi, ce simulează diferite metode de epurare a apei. Pentru a-l testa, vor turna apă colorată și vor folosi diferite filtre pentru a vedea ce și cum funcționează.
În celălalt capăt al clasei, o altă grupă află despre descompunerea unor tipuri de deșeuri. Luiza folosește bucăți de lemn pirogravate pentru a le povesti elevilor despre timpul necesar pentru ca un cotor de măr, o cutie de lapte sau o pungă să dispară. Află cu mirare că singurele obiecte din listă ce dispar în mai puțin de 100 de ani sunt mărul și cutia de lapte. O conservă are nevoie de 280 de ani pentru a se descompune, iar un scutec – de 450 de ani.
A treia grupă are în față două pâlnii improvizate din bidoane de 5 litri, așezate peste niște cutii cu pământ și pietriș, respectiv cu niște filtre. Așază peste ele bucăți de măr, lemn și plastic, apoi toarnă apă. Simulează astfel ce se întâmplă cu vechile gropile de gunoi, în care diferitele materiale fermentează laolaltă, apoi în cele ecologice, ce nu permit substanțelor toxice să otrăvească solul.
Înspre geam, Flavia împarte bile pentru obiceiurile ecologice ale copiilor: „De câte ori stingi lumina?”, „Câte ore te uiți la TV?”, „Cum ajungi la școală?”. Cei care primesc mai multe nu-și ascund mândria. Cam la fiecare 15 minute, după ce trag concluzii de pe urma fiecărui experiment, fac schimb de locuri.
***
Prin cursul „Maker Exploratorium – Natural Sciences” creat de eematico și finanțat prin Fondul Științescu București, cei 25 de copii din clasa a IV-a A de la Școala Gimnazială nr. 134 din Ferentari explorează evoluția planetei, a animalelor și a oamenilor. Eematico au mai lucrat acolo acum câțiva ani, pentru un alt proiect, și și-au dat seama că școala și mediul de-acolo le plac foarte mult și corespund misiunii lor.
Proiectul susținut prin Științescu include dezvoltarea și testarea ultimelor trei din cele opt module ale cursului destinat copiilor între 7 și 14 ani: Communications on Earth – despre tot felul de metode de a transmite informații, din timpuri străvechi până azi; Superheroes on Earth – despre oamenii care au modelat istoria omenirii prin inovațiilor lor; și Earth’s Health – despre efectele activității oamenilor asupra mediului înconjurător. După încheierea activităților din școala 134, cele trei module gândite de cei de la eematico intră în programul altor școli și afterschool-uri.
Ideea proiectului – descrisă în aplicația pentru finanțare – a fost de a integra informațiile de la orele de biologie, fizică, geografie și chimie și de a obține astfel o învățare cu sens, mai apropiată de înțelegerea lor și de secolul în care trăim. Dincolo de informațiile în sine, copiii învață să lucreze în echipă și să descopere lumea din cărți în viața lor de zi cu zi. Dispozitivele, mecanismele și uneltele – multe dintre ele realizate din materiale accesibile copiilor – pot fi recreate și folosite în experimente realizate pe cont propriu sau în grupuri.
Andreea Pănoiu e psiholog, iar în cadrul eematico lucrează ca trainer, designer educațional și project manager. Între altele, este co-autoarea Maker Exploratorium, despre care spune că a plecat de la „aceeași idee pe care-o avem în toate cursurile noastre: faptul că noi ne împlinim cumva niște nevoi din copilărie prin aceste cursuri. E vorba de toate curiozitățile pe care le-aveam încă de mici și pe care le regăsim și-acum la copii și care nu-și găsesc neapărat răspuns în sistemul educațional clasic”.
Deși a trecut prin școli de elită – școala nr. 11 „Ion Heliade Rădulescu” și apoi Liceul „Gheorghe Lazăr” din București, Andreea își amintește că mai totul la clasă era teorie pură: inclusiv în centrul capitalei, laboratoarele de chimie nu aveau destule materiale pentru ca elevii să poată face experimente.
Colega sa, Flavia Fabian, trainer, designer grafic și designer educațional în cadrul eematico și absolventă de psihologie, spune că a avut acces în laboratoare abia în ultimii ani de gimnaziu. „Era mirific să vezi acolo o eprubetă și nici nu știai cum să pui mâna pe ea. Eu îmi dau seama acum că erau concepte pe care noi le făceam în clasa a VI-a la Fizică și pe care putem să le predăm copiilor acum, la 6-7 ani, pentru că sunt mult mai practice și înțeleg mult mai ușor toată teoria din spate. Toate lucrurile acelea pe care noi ar fi trebuit să le înțelegem când eram mult mai mari ei pot să le învețe la o vârstă foarte mică, într-un fel foarte engaging pentru ei”.
Ion Neculai, președintele eematico și arhitect de profesie, a constatat că foarte mulți copii au în sinea lor întrebări ce rămân neformulate. „Îmi aduc aminte din copilărie că uneori e foarte greu să conturezi o problemă când ești copil. Fie că e una emoțională, fie că e una concretă, practică. Până și nouă, adulților, ne e greu uneori să formulăm întrebări care ne frământă. La cursurile noastre, îi vezi că au niște momente de: «Mamă, cum o căutam pe asta! Cum voiam să înțeleg treaba asta!». Și atunci îți dai seama că ești într-o zonă care-i interesează, dar care nu-i pusă neapărat sub forma unei întrebări clare”. Cursurile eematico au menirea să creeze o legătură între „universul foarte abstract care este școala” și viață, spune el.
În cei șapte ani în care a lucrat ca asistent la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, Ion Neculai a descoperit la studenți niște tipare de gândire ce le creau dificultăți în „a se crea” ca arhitecți, în a-și dezvolta potențialul: erau probleme ce țineau de felul în care abordau problemele, de felul în care gândeau. „Asupra unora poți să intervii, asupra altora nu. Și am dorit să mă duc mai la rădăcina lucrurilor”. Așa a ajuns să lucreze cu și pentru copii.
Eematico e o asociație ce reunește azi arhitecți, psihologi, sociologi, oameni de comunicare și își propune să dezvolte abilități de viață pentru secolul XXI, inclusiv prin învățare experiențială și joacă, cu ajutorul unor materiale didactice realizate de către echipă. „Eematico visează la o lume în care educația ține cont de cât mai multe din nevoile și aptitudinile copiilor și susține înțelegerea, în defavoarea achiziției oarbe de concepte și metode de lucru, astfel încât aceștia să poată profita cât mai bine de cea mai fertilă perioadă a lor pentru învățare: copilăria”, arată membrii echipei.
Pentru fiecare întâlnire cu puștii, cei de la eematico aleg materialele și se gândesc cum să le îmbine pentru a transmite informațiile și a dezvolta abilități. E extrem de important ca acestea să le mențină viu interesul pentru cele prezentate. „În alegerea materialelor, ținem cont de diversitatea lor, de cât de mult îi stimulează, pentru că ei au nevoie din ce în ce mai mult de obiecte care să-i ajute să-și focuseze atenția. Dacă e ceva în care doar adultul povestește, e clar că după 10 minute se vor gândi la altceva. În schimb, dacă își canalizează energia pentru a construi ceva, înseamnă că toată atenția lor e către tine. Iar materialele sunt cele la care și noi visăm. Avem idei foarte trăsnite pe care vrem să le punem în practică și ne place să lucrăm și cu textile, și cu lemn, iar colegii noștri de la prototipare nu dau înapoi. Încearcă și ei să găsească soluții la ce le propunem”, explică Andreea.
Fiecare lecție e urmată de o sesiune de feedback, pentru a vedea ce-a mers și ce nu: stabilesc împreună dacă a mers așa cum s-au așteptat, dacă ar fi nevoie de vreo activitate în plus sau de vreo nouă jucărie care să-i stimuleze. Sau, dimpotrivă, să renunțe la un dispozitiv prea complicat pentru cei mici. Alteori reglează timpii necesari pentru diferite activități. De exemplu, după lecția despre reciclare, și-au dat seama că trebuie să lucreze mai mult la partea de mecanică: să pună capace la instalația de apă, pentru că atenția unor copii s-a dus mai degrabă înspre a se juca cu apa în dauna ascultării informațiilor prezentate. Bălăceala în sine nu-i un lucru rău, dar trebuie să și rămână cu ceva după joaca asta: asta e regula pe „Tărâmul Exploratorilor”.
