O profesoară de matematică demonstrează că poți să schimbi o comunitate dacă investești timp și energie în oameni.
De Ioana Velișca
La 20 de ani, Petronela Petrea voia independență și era gata să predea oriunde. Studentă la Facultatea de Matematică de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, nu se vedea petrecând timp cu matematicile superioare. În schimb, știa că avea talent pedagogic. Mama îi spunea încă de când era copil că ar putea fi o învățătoare bună. A ales așadar să studieze la fără frecvență și s-a îndreptat spre prima catedră disponibilă.
Așa a ajuns în 1988 profesoară în Dolhești, la capătul județului Iași, într-un sat sărac. Preda matematică și era dirigintele unei clase a V-a de patruzeci de elevi. Locuia acolo, în gazdă, pentru că nu voia să facă naveta săptămânal. A organizat o excursie cu clasa la Iași și astfel copiii din Dolhești au văzut pentru prima oară în viața lor orașul. În anul următor, Petronela a fost invitată să suplinească orele de matematică ale directorului școlii „Valea Lupului” din Iași. De atunci nu s-a mai mutat niciodată.
Astăzi, profesoara de 48 de ani cu părul blond și uşor ondulat, până la umeri și ochelari de vedere, dreptunghiulari, este de 10 ani director al școlii și predă la clasa a șasea și a șaptea. Cu un zâmbet larg, poate să vorbească cu elevii despre serialele preferate ca Suits, Lie to Me, Gilmore Girls, sau CSI. E activă pe Facebook și încearcă să le fie prietenă. Totul ca să-i țină de fapt aproape de școală, să nu-i piardă.
În 2007, Petronela avea un elev care nu prea venea mai deloc la școală pentru că noaptea stătea până târziu la calculator, nu se trezea, iar situația lui devenise gravă. Avea certuri în familie, iar din cauza unor motive medicale, băiatul fusese dat mai târziu cu un an ca restul. Risca să piardă încă un an din cauza absențelor. Profesoara îl suna în fiecare dimineață, iar dacă nu răspundea, trimitea elevii să-l trezească. După patru ani de la absolvire, elevul a întâmpinat-o cu cel mai mare buchet de flori pe care l-a primit Petronela vreodată. Tânărul lucra în Cipru, câștiga foarte bine și voia să-i mulțumească. Fără ajutor cu siguranță ar fi abandonat școala.
Din astfel de scene își ia de 29 de ani Petronela motivația și energia, căci pe lângă profesoară de matematică, este și director de școală, fundraiser și coordonator de cercetași. Scopul ei este să-i învețe pe elevi atât teoreme cât și lecții de viață.
Le explică deseori că matematica formează o rigurozitate în gândire și ușurința de a argumenta. Că sunt o mulțime de domenii în viață, în care folosești practic matematica, dar că vor înțelege asta mai târziu. Le spune, de exemplu că în programare se folosesc niște algoritmi pe care nu îi pot intui deocamdată, dar pentru a ajunge acolo trebuie să clădească încă din gimnaziu o bază solidă.
Nu e mereu ușor. „Ți-e greu să-i motivezi pe unii”, spune Petronela. Au fost dăți în care, a intrat în clasă cu entuziasm și s-a lovit de un zid de indiferență. Sau de întrebarea „la ce o să-mi folosească mie asta?”. S-a luptat cu elevi care fugeau, la propriu de la ore. „Alergam prin jurul școlii și nu reușeam să-i prindem, că ei aveau viteză mai mare, fiind tineri”, povestește. Cei care au abandonat, se întorc după câțiva ani, plini de regrete, cei mai mulți angajați ca muncitori necalificați. Petronela resimte aceste întâlniri ca pe un eșec personal, deși știe că a încercat tot ce a putut, depășindu-și cu mult atribuțiile. E hotărâtă să nu-și schimbe metoda. Chiar dacă asta înseamnă să fie ceasul deșteptător pentru unii.
Orele de matematică ale Petronelei încep prin a trece în revistă ce s-a făcut data trecută la clasă, urmând să verifice dacă elevii au întâmpinat probleme la tema pentru acasă. Au un sistem al lor, prin care, dacă elevii ridică mâna complet, cu toate degetele, profesoara înțelege că le este totul clar, dar dacă o ridică doar pe jumătate, înseamnă că există unele nelămuriri asupra cărora trebuie revenit cu explicații suplimentare. Glumește mult la oră și dacă cumva un copil se blochează, important este să nu facă din asta un caz. De asemenea, îi încurajează tot timpul să pună întrebări și nu vrea să facă materia mai grea decât este deja. Țintește doar sclipirea din ochii lor, semnul că au înțeles lecția.
„Să faci o oră de matematică memorabilă e greu!”, spune ea. Știe că elevul își va aminti mereu ceva ce poate un profesor mai uită. Așadar îi încurajează permanent și nu o dată i s-a întâmplat ca foști elevi să-i amintească și să-i mulțumească: „Mai știți când mi-ați spus că sunt foarte bună la …? Ați avut dreptate!”
În calitate de director al Școlii Valea Lupului, Petronela a făcut posibilă organizarea mai multor activități extrașcolare. A încercat să acopere și nevoile artistice prin cursuri de dans și teatru, și pe cele sportive cu înot, box, zumba, ping-pong, pilates, yoga și clubul cercetașilor, dar și pe cele logice și tehnice cu cluburi de șah și cu atelierele Technobrick și ROBOTICON. Pe aceasta din urmă l-a înființat mulțumită unei finanțări prin Fondul Științescu. Toate aceste activități sunt deschise pentru elevii școlii, dar și pentru frați, părinți și alți doritori din zonă.
Technobrick înseamnă două ateliere unul de inginerie și celălalt de robotică. În cadrul atelierului de inginerie, elevii aplică principii de fizică și mecanică simplă cu ajutorul seturilor LEGO Education. Ei construiesc singuri mecanisme precum planuri înclinate, mașini sau scripeți. La robotică, elevii asamblează roboți folosind seturile LEGO Mindstorms EV3, pe care ulterior îi programează cu un soft.
Scopul atelierelor este acela de a-i învăța pe copii cum funcționează mecanismele din viața cotidiană, forța de frecare, forța de greutate și principii de bază ale informaticii. Participarea e deschisă tuturor, indiferent de rezultatele la matematică, fizică sau chimie, iar copiii se simt atât de bine în cele două ore de joacă, încât vor să participe și în perioada vacanței.
În 2015, când Petronela și alți doi colegi au țintit finanțarea Științescu, au concurat cu alte 35 de proiecte din județul Iași. Profesorii de la „Școala Valea Lupului” căutau o cale de a face orele de științe interdisciplinare și de a îmbina matematică, fizică, chimie, educație tehnologică. Ideea centrală a atelierelor a pornit de la fiul Petronelei, Dan Petrea, programator și absolvent de Automatizări și Calculatoare care a spus că i-ar plăcea să-i învețe pe cei mici programare. Școala a obținut finanțarea și proiectul și-a propus să crească activitatea studierii STEM (science, technology, engineering, mathematics), motivarea elevilor prin inițierea lor în construcția și programarea roboților autonomi, sprijinirea lor în orientarea școlară și profesională și încurajarea spre urmarea unor meserii în domeniul științelor, ingineriei sau al tehnologiilor.
Anul acesta, Petronela a coborât limita de vârsta a celor care se pot înscrie la ROBOTICON, așa că, în afară de școlarii claselor a șaptea și a opta, pot participa și cei din învățământul primar, dar și copiii de la alte școli.
Multe activități gândite și inițiate de Petronela Petrea au scopul de a-i face pe copii să fie autonomi. La „Școala Valea Lupului” serbările sunt un fel de „Familiile au talent”, unde alături de părinți, elevii trebuie să gândească și construiască momente artistice ori, de exemplu, la încheierea anului școlar organizează mereu un picnic. Ideea este ca elevii să învețe să se gospodărească.
Au două proiecte înscrise la „Cros pentru școli” – un eveniment sportiv ce are drept scop strângerea de fonduri și investirea acestora în dezvoltarea comunităților școlare și încearcă din răsputeri să strângă bani pentru a face un after-school, menit să le ofere ajutorul celor care au nevoie de activități de remediere sau de sprijin în învățare. „Din păcate sistemul pune presiune pe toată lumea. E multă materie și nu întotdeauna este așa de atractivă.”.
„Rămâneți la vârsta de ce-urilor!”, e sfatul pe care Petronela îl dă cel mai des elevilor ei. „Curiozitatea este prima condiție a învățării, dacă un copil pune întrebări, e clar că i-ai captat interesul”, crede ea. De aceea muncește să le ofere cât mai multe oportunități după ore, pentru ca elevii să descopere ce-i pasionează, iar din pasiuni să ajungă într-o bună zi să facă meserie.
Cercetășia se desfășoară la Valea Lupului din 2008, căci Petronela a fost convinsă că le va prinde bine copiilor. „Este o mișcare de educație non-formală, cu un foarte bun sistem de valori pe care-l promovează și ajută copiii să devină foarte încrezători în ei, să se descurce în orice situație, să se adapteze”, explică profesoara care consideră că debutul ei în cercetășie e și parte din explicația tuturor activităților pe care le organizează astăzi.
Prima parte a legii cercetașilor spune că „cercetașul consideră o onoare faptul că i se acordă încredere”. „Atât de clară este această parte de morală în cercetășie”, crede Petronela, „încât se pliază foarte bine pe alte lucruri pe care le simt”. În plus, participarea la aceste activități, fie pe plan local, național sau internațional o face să se simtă parte a unei familii mari. „Există cercetași în toată lumea, iar o altă parte a legii cercetașilor este că <cercetașul este prieten cu toată lumea și frate cu oricine e cercetaș> și am simțit asta”. Recunoaște că a făcut în cadrul cercetășiei lucruri pe care nu și le imagina că le va face. „La patruzeci de ani i-am spus soțului meu că de acum concediile noastre vor fi la hoteluri de cel puțin trei stele”. Apoi, după câteva luni de cercetășie, au început să călătorească doar cu rucsacul în spate.
Unul dintre cele mai frumoase lucruri legate de cercetășie este faptul că e și o activitate de familie. Fiica Petronelei este cercetaș încă din clasa a șaptea, fiul de pe vremea când era licean, iar soțul se implică și el. Fiul ei vine la activități împreună cu soția, studentă în ultimul an la medicină, iar fiica, Irina este studentă în primul an de master la Sociologie și vine la întâlniri tocmai de la Cluj unde studiază și lucrează.
„N-am fost o aventurieră când eram mică, eram un copil cuminte, citeam toată ziua, nu mă cățăram prin copaci, mă scotea mama afară să mă joc”, povestește profesoara care acum pleacă în vacanțe cu cortul. Viața te schimbă.
Cheia energiei Petronelei este, crede ea, în faptul că nu vine la școală ca la serviciu, cu ochii pe ceas, așteptând să treacă orele și să plece acasă. I s-ar părea foarte trist să fie așa, atât pentru ea, cât și pentru elevi. Profesoara crede că e important pentru un elev să participe cu drag la cursuri, chiar dacă nu excelează la unele materii. Iar ca să fie autentic, dragul trebuie să fie reciproc. Se gândește adesea la copiii care nu reușesc să facă performanță, la cât de greu le este acestora să suporte o zi la școală și să audă mereu „aia n-ai făcut bine, iar n-ai terminat tema”.
Consideră că elevii trebuie stimulați prin întrebări la care știu cu siguranță răspunsul pentru ca aceștia să aibă din când în când satisfacția reușitei, iar în paralel lucrat cu blândețe pentru a afla cauzele problemelor.
În acest moment, un elev al Petronelei este în situația de a fi evacuat din casă, împreună cu familia lui din cauză că nu și-au plătit chiria. Pe lângă faptul că profesoara s-a interesat în stânga și-n dreapta pentru a-i ajuta, încearcă să se pună în locul băiatului. „Este gândul lui la școală sau la învățat?” La fel procedează și în calitate de director. Dacă un coleg trece printr-o perioadă dificilă în viața personală niciodată nu pune presiune asupra lucrurilor pe care le are de făcut. Și așteaptă ca aceștia să procedeze la fel cu elevii lor.
Nu i-a fost niciodată greu să aibă o relație bună cu elevii săi. Își impune însă limite. Niciodată nu a forțat vreun elev să-i spună ceva, dacă acesta nu a simțit să o facă. „Am tratat tot timpul copiii cu respect și așa, la rândul meu l-am primit fără nicio problemă”.
Recunoaște că sunt mai agitați copiii din ziua de astăzi și că este mai greu să ai o clasă disciplinată, dar știe că relația cu elevii săi este în regulă, atât timp cât aceștia nu evită să vină la ea în cazul în care au o problemă.
Legat de cum s-au schimbat ca mentalitate și disciplinar, Petronela spune: „Copiii nu mai acceptă orice”. Sunt critici și, dacă ceva nu le place, spun. „Dacă un profesor nu își face datoria cum trebuie, sunt absolut necruțători cu el”.
Povestește zâmbind cum într-un an de Sf. Nicolae, a găsit sub catedră o nuielușă. A durut-o foarte tare. I-au dat lacrimile. Nu aștepta cadouri, dar s-a întrebat, „Oare merit nuielușa asta?” Următoarea oră preda la altă clasă, când s-a pomenit că a bătut cineva în ușă. A deschis, nu era nimeni. Pe tot holul, de la clasa unde se afla ea și până la clasa cu nuiaua, erau puse inimioare din hârtie, iar elevii strigau, ascunși după ușă: „vă iubiiim! Ne cerem iertare!”
Sursa foto: Fundaţia Comunitară Iaşi, contul de facebook Petronela Petrea şi cel al Şcolii Valea Lupului
