Alex Boca este curator și artist multimedia. Ca mentor Științescu Timișoara, el crede că imaginația trebuie stimulată prin artă ca să putem ține pasul cu progrese tehnologice. Prin proiectul ”Lapsus Lab” le-a trezit elevilor interesul pentru artă digitală prin aplicații 3D și producție artistică, explorând relația sensibilă dintre digital și afect, virtual și percepție, tehnologic și uman.
CUM A ÎNCEPUT TOTUL
Cum ați aflat de Fondul Științescu?
De la o prietenă.
Cum v-a venit ideea cu care ați aplicat?
Eram fascinat de realitate virtuală ca mediu artistic și de creație 3D deoarece l-am cunoscut cu câteva luni înainte pe Liviu Jurca, care lucrează în 3D folosind fotogrametrie și ochelari oculus. Deasemenea interesul personal pentru 3D printing a fost imediat legat de ideea de a crea în RV și l-am întrebat pe Liviu dacă oare este posibil, el a zis că da, probabil. Între timp aflasem de Științescu și i-am propus lui Liviu să facem ceva pentru copii, el a fost de acord pentru că, spune Liviu, și el s-ar fi bucurat să îi fi arătat cineva tehnologiile astea cât timp era în liceu. A acceptat imediat și am început să scriem proiectul și să ne imaginăm ce o să facem cu copiii.
Ați formulat-o, așa cum a ajuns ea în proiectul câștigător, din prima? Sau ați avut și alte idei? Cum v-ați hotărât asupra celei cu care ați aplicat?
Am rămas fideli ideilor originale. Creație în VR și 3D printing.
Cum v-a venit ideea de titlu? Ați avut și alte variante? Dacă da, cum ați ales?
Lapsus e deja atelierul și spațiul experimental pe care-l administrez eu din octombrie 2017, iar Lab deoarece am dorit să ne focusăm tot mai mult pe tehnologie și artă media și, desigur, experimente și riscuri.
PASIUNEA PENTRU ȘTIINȚE
Cum ați ajuns pasionat de acest domeniu științific?
De mic am fost interesat de SF, jocuri video și IT. Aceste interese s-au hibridizat cu pasiunea pentru cultură pop și artă avantgardistă.
Ce vă place la acest domeniu?
La artă media? Rapiditatea cu care ne putem materializa ideile, dinamicitatea imaginilor și automatizarea uneltelor.
Aveți vreun om de știință drept “erou”; unul care să vă fi inspirat? Dacă da, de ce?
Thomas Edison, l-am descoperit de mic și mi-a plăcut geniul lui spontan și subversiv și mi-a plăcut modul în care aborda probleme ca un outsider. El și imagina soluții care poate inițial păreau imposibile.
De ce credeți că e util pentru copii să înțeleagă acest domeniu științific; la ce le-ar putea folosi în viață?
Ne îndreptăm spre o lume automatizată în care informația este totul. Trebuie să învețe să genereze noi informații și să le gestioneze eficient.
APLICAȚIA
Care au fost resursele de care ați avut nevoie? Cine sunt cei care v-au ajutat să organizați proiectul, contribuind astfel la realizarea lui?
Ca spațiu am avut deja atelierul și galeria, ca dotări tehnice am avut nevoie de un laptop, oculus+touch și imprimantă 3D. Liviu Jurca m-a ajutat cu proiectul, iar Simona Fiț m-a ajutat logistic și cu sfaturi multe, Bianca Băilă de asemenea. Cătălin Bătrânu și Bogdan Tomșa, artiși, m-au ajutat în implementare.
În ce au constat experimentele?
În modelare 3D în realitate virtuală folosind unelte digitale și telecomenzi cu senzori. Obiectele virtuale create au fost apoi privite în simularea 3D a imprimantei 3D, au fost setați parametrii și au fost printate.
Publicată de Alex Boca pe Joi, 8 noiembrie 2018
Cum au reacționat tinerii?
Au fost instant captați de idee, iar pe tot parcursul experimentelor din workshopuri multiple păreau foarte încântați de tehnologie și de libertatea pe care le-o oferă.
Au fost și peripeții? 🙂
Nu, sau nu-mi amintesc. Totul a fost destul de distractiv și cred că le-am deschis interesul copiilor pentru creație digitală.
Vi s-a întâmplat să vină părinți să vă spună ce le-au povestit copiii despre activitățile la care au participat?
Nu.
BILANȚ DE “EXPERIENȚĂ ȘTIINȚESCU”
Cum v-a ajutat experiența asta?
M-a ajutat să creez un program educativ ca adiție la entitatea Lapsus, un laborator pe care doresc să-l pot continua și să se dezvolte într-un HUB unde se pot schimba informații, idei, experiențe și unde putem învăța unii de la alții.
Ați avut vreo revelație în cadrul proiectului?
Mi-am dat seama cât de rapid asimilează informații copiii, dar ca revelație nu știu exact dacă pot descrie una singură, am învățat să comunic cu oamenii mai bine, am avut multe idei pe care le pot dezvolta în alte proiecte, idei care nu mi-ar fi apărut dacă nu aș fi fost implicat atât de mult în proiectul acesta.
Ce-ați face altfel, dacă ar fi să aplicați din nou?
Aș oferi un program mai stabil pentru a-i obișnui pe copii cu un ritm, mai multe întâlniri pe o perioadă mai îndelungată într-un context tip atelier deschis.
Ați recomanda și altora să aplice la Fondul Științescu?
Sigur că da!
VIITORUL ȘTIINȚESCU
Cum credeți că s-ar putea dezvolta programul în anii care urmează – și ce credeți că ar trebui să se întâmple pentru ca el să se transforme într-o mișcare a comunității?
Accentul pe artă. Cel puțin un artist mentor în fiecare proiect poate oferi o perspectivă de outsider, @-ul din STE@M e important. Artiștii se pricep la a face vizibil un fenomen, fie că îl fotografiază, filmează sau oferă un cadru mai creativ și imaginativ proiectului reușind să stimuleze mai puternic beneficiarii.
De asemenea, cred că proiectele ar trebui să se concentreze pe inovații recente, să se folosească chiar de ultimele tehnologii apărute.
Promovare prin social media cu mai multă diversitate a conținutului și o viziune mai personală și umană, nu postări standardizate.
Știți pe cineva care-ar fi dispus să dea o mână de ajutor ediției viitoare?
Dacă-mi vine vreo idee, am să vă scriu. 🙂
Sursa foto: Lapsus Laboratory și FFCR
Rezumat proiect: http://timisoara.stiintescu.ro/proiecte/proiecte-stiintescu-2018/