Științescu Sibiu 3.0 la final

Când ne-am apucat de Științescu Sibiu 3.0, am dorit ca, prin intermediul proiectelor pe care urma să le finanțăm, tinerii și copiii să experimenteze modul în care funcționează tehnologiile moderne și să înțeleagă cum pot acestea să ne ajute să îmbunătățim calitatea vieții cotidiene. Ne-am propus să-i impulsionăm să treacă din rolul consumatorului pasiv, în cel cu potențial de creator și inovator.
Ajunși la finalul ediției și privind în spate, ne bucurăm tare mult să vedem că am reușit să găsim atât de multă lume bună care a privit lucrurile la fel ca noi și, mai ales, că am avut-o alături în acest demers – fie în calitate de partener al programului, fie în cel de educator. Și chiar dacă deja ne-am apucat să gândim și să punem pe picioare ediția cu numărul patru, dorim să trecem pe scurt în revistă realizările ultimei ediții și tot ce-am reușit împreună.

Direcții, proiecte și educatori

După cum ziceam mai sus, am căutat proiecte inovatoare, care să ajute elevii să arunce o privire în viitor și să-și imagineze ce ne pot aduce tehnologiile moderne, să învețe cu pasiune științele exacte, dezvoltându-şi abilităţile necesare generaţiei de inovatori ai secolului XXI. Am ținut cont și de nevoia de a contribui la dezvoltarea trăsăturilor care vor fi necesare în zona resurselor umane în următorii ani, plecând de la informațiile oferite de diverse cercetări: creativitatea, gândirea critică, abilitățile de soluționare a problemelor complexe sau coordonarea activităților cu alții.

De asemenea, ne-am propus să sprijinim înființarea unei rețele de școli de programare CoderDojo în Sibiu, unde copiii și tinerii să poată învăța să programeze în mod distractiv. Și, nu în ultimul rând, am dorit să acordăm finanțări pentru dezvoltarea organizațională a unor asociații active în domeniul STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică).

 

Astfel, cu 125.797 lei am finanțat în total 12 proiecte, la care au participat peste 950 de copii și tineri. 9 dintre acestea au fost selectate în urma concursului de proiecte, 2 granturi au fost acordate Asociației Științescu Hub și Asociației Clubul Micilor Electroniști, în scopul dezvoltării organizaționale, și unul a fost acordat pentru pornirea Dojo-urilor în Sibiu, respectiv, înființarea CoderDojo LittleDragons Sibiu. (În plus, am ajutat să ia avânt, fără a oferi finanțare în acest caz, și un al doilea Dojo – Bumblebees CoderDojo Sibiu).

Pe scurt, cele 12 proiecte arată așa:

  • Aer mai curat în orașul tău, Micro Team: o gașcă de liceeni a învățat să identifice 3 tipuri de mucegaiuri prezente în locuințele/clădirile din Sibiu și care afectează viața oamenilor. Ulterior, a identificat și o serie de fungicide naturale ce nu afectează sănătatea.
  • Colectarea și afișarea datelor din mediu cu ajutorul Node-RED, Sorin Cismaș și Bogdan Toma: elevii au realizat un echipament ce colectează date privind temperatura și umiditatea din mediul înconjurător, respectiv, le afișează grafic pe un smartphone.
  • Endless contemporary, Atelierul kinetic: copii cu vârste cuprinse între 6-14 ani au abordat relaţia dintre forme de artă contemporană (newmedia, artă cinetică, post internet art etc.) şi tehnologie, realizând un colaj experimental, compus din sculpturi-instalaţii, macheta unui oraş experiment, design de mobilier urban smart ș.a. La final, au organizat o expoziţie-instalaţie, în holul primăriei Sibiu, cu tema Smart City, în care au fost subliniate diverse aspecte ce ţin de urbanism, design, climă, funcţionalitate.
  • Magic Science 3.0, echipa Magic Science: prin intermediul unor experimente spectaculoase, elevii au învățat despre acustică, vibrații, optică, electromagnetism și surse regenerabile de energie electrică.
  • My Smart Town, echipa Weiser: elevii au realizat o aplicație care să colecteze date din Sibiu prin intermediul senzorilor, în 3 etape: prototipare 3D, proiectare și construire de senzori inteligenți, realizarea unei platforme open-data pentru orașe inteligente.
  • Nature engineering smart cities, Pitchers for Nature: niște adolescenți curioși s-au familiarizat cu biomimetica (studiul modului de evoluţie al sistemelor biologice pentru a identifica soluții tehnice “găsite” de natură şi a le aplica în tehnică și tehnologie umană inovatoare) și au realizat o serie de obiecte conform cu principiile însușite.
  • Orașul viitorului Future City, Asociația PAȘI din Sibiu: a urmărit realizarea unor machete cu orașul viitorului, așa cum și-l imaginaseră participanții. Aceștia au asistat la workshopuri unde au învățat concepte de mobilitate urbană, de realizare a machetelor din punct de vedere arhitectural, al design-ului etc.
  • Smart Lab, echipa Smart Lab: copii de școala primară au învățat concepte de bază din programare, utilizând limbajul vizual de programare Scratch, și au construit macheta unui Smart City, folosind Bluetooth LE, senzori de diferite tipuri (magnetici, presiune), imprimare 3D.
  • ToolHouse – MakerSpace Sibiu, Asociația ToolHouse MakerSpace: echipa a amenajat un spațiu de tip makerspace – primul din Sibiu, de altfel -, unde doritorii participă la ateliere de imprimare și proiectare 3D, IoT, electronică digitală și programare, debitare CNC și proiectare 2D.
  • Dezvoltare organizațională pentru Asociația Clubul Micilor Electroniști: Clubul Micilor Electroniști își desfășoară programul educațional de aproximativ 3 ani, iar proiectul din cadrul Științescu 3.0 a urmărit să aducă optimizări și elemente de noutate, pentru îmbunătățirea performanței clubului.
  • Științescu Hub 2.0, Asociația Științescu Hub: dacă la ediția precedentă am oferit o finanțare pentru amenajarea hubului, de data aceasta am acordat un grant pentru dezvoltarea organizațională. De asemenea, acesta a inclus organizarea primei ediții a competiției WeDo RoboFun.
  • CoderDojo, coordonator proiect, Andreea Berea: CoderDojo este o reţea globală de cluburi gratuite de informatică(Dojo-uri), pentru copii între 7 și 17 ani, iar una dintre direcțiile urmărite la Științescu 3.0 a fost deschiderea și dezvoltarea unei astfel de rețele și în Sibiu.

Dacă doriți să aflați mai multe detalii despre proiecte, oamenii din spatele lor și rezultate, aruncați un ochi aici.

Foto: Gabriela Cuzepan

În ceea ce privește educatorii, am regăsit câțiva prieteni de demult, dar am întâlnit și persoane noi, care sperăm să rămână în preajmă pentru mai mult timp. Printre cei implicați în echipele de proiect au fost pasionați de tech din companii sau ONG-uri, studenți, profesori sau chiar artiști. Deși este greu de cuantificat tot efortul depus, cumulat, împreună au ajuns la vreo 4.297 de ore de voluntariat și câteva mii de amintiri faine și idei crețe, de care ne-am dori să mai auzim.

Mulțumiri

Toate lucrurile mișto de care v-am povestit nu ar fi fost posibile fără sprijinul partenerilor, cărora dorim să le mulțumim mult încă o dată cu această ocazie.

Fondul Științescu este implementat în Sibiu de Fundația Comunitară Sibiu (FCS), în parteneriat cu Romanian-American Foundation şi FFCR împreună cu partenerii locali Visma Software, wenglor, Bearing Point, NTT Data, IQUEST, Smart Bill, Gama IT și Universitatea Lucian Blaga Sibiu. Mulțumim mult pentru tot sprijinul și toate ideile bune!

Ne reauzim în curând, cu detalii despre Ștințescu 4.0. Stați pe aproape!