Apa e viață

Copiii și tinerii dintr-o zonă rurală defavorizată (Cobor și Lovnic) învață despre rolul important pe care apa curată îl are în viața lor: prin utilizarea metodelor științifice pentru a cerceta diferite aspecte ale apei (calitatea apei, resursele de apă, energia hidroelectrică) și efectuând în mod independent investigații privind calitatea apei din fântânile din Cobor, prin interviuri și crearea unei hărți. De asemenea, vom construi roți de apă folosind infrastructura de la KinderUni din Bărcut cu sprijinul echipei Asociației Jugendzentrum Seligstadt.

De-a lungul lunilor în care au studiat și documentat calitatea apei din mai multe gospodării din satul lor, au făcut diverse ateliere de microscopie și două excursii tematice: una la Hidrocentrala electrică de pe Lacul Vidraru și a doua, la stația de tratare a apei potabile și stația de tratare a apelor uzate din Brașov.

Concluzia este că acești tineri sunt dornici de a nu se opri aici, de a participa la cât mai multe astfel de activități. Sunt recunoscători pentru că datorită celor doi mentori – Michael și Christine – și activităților din cadrul proiectului, s-au închegat ca grup, au devenit prieteni și simt că fac parte dintr-o comunitate.

În cadrul proiectului „Apa este viață”, am desfășurat deja diverse activități în care am învățat despre importanța apei. Cea mai impresionantă a fost o excursie la centrala hidroelectrică de la Lacul Vidraru, unde am putut vedea imensa mașinărie vibrantă aflată la peste 100 de metri sub pământ, care generează energie electrică pentru mai multe orașe din România. A fost pentru prima dată când grupurile noastre de tineri din Cobor și Lovnic au avut o astfel de experiență și au fost profund impresionați.

Organizație aplicantă: Asociația Bun Venit Transilvania
Domeniu proiect: biologie, chimie, inginerie, meteorologie
Loc de desfășurare: Cobor și Lovnic

Categorie beneficiari: copii și tineri cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani
Buget: 10752 Lei