Alex Trandafir e elev în clasa a X-a și e pasionat de meteorologie. Așa a devenit mentor în cadrul unui proiect finanțat de Fondul Științescu, unde îi învață pe cei mici să iubească natura, să fie curioși și să reducă distanța între ei și nori.
De Elena Văduva
Era 15 octombrie, iar Alex Trandafir tocmai trecuse în clasa a VI-a. Urca împreună cu bunica dealul spre casă, iar deasupra lor norii se ciocneau obraznic și aruncau cu apă rece peste Oradea. Probabil erau negri, dar Alex nu își amintește prea bine și nici nu i-ar fi putut clasifica atunci, căci nu avea cunoștințele de astăzi. Nu îi era teamă de furtuni în general, însă trăsnetul care a lovit pământul la un kilometru de el și de bunica lui, a reușit să-i provoace fiori. A grăbit pasul spre casă, s-a dus iute în camera lui și s-a așezat în fața ferestrei. Cu ochii de 12 ani, a urmărit cum dincolo de Băile Felix se formează un fuior subțire și a știut imediat că va fi martorul unui eveniment pe care îl așteptase dintotdeauna.
Alex face 16 ani în noiembrie și zâmbește fără să-și dea seama atunci când vorbește despre meteorologie. S-a născut în Oradea și și-a petrecut toate vacanțele în natură. Obișnuia să meargă des cu părinții la iarbă verde, unde îi prindea mai mereu furtuna. În timp ce familia se grăbea să strângă și îi cerea și lui să nu stea în ploaie, Alex își bloca privirea la felul cum fulgerul crăpa cerul și încerca să înțeleagă procesul prin care el, un copil venit la iarbă verde, ajunge să fie ud din cap până în picioare. După ce era eventual luat din mijlocul furtunii, Alex alerga și desena fiecare nor de pe cer. Avea o grămadă de astfel de desene, pentru că obișnuia să se blocheze și să privească furtuna din orice loc s-ar fi aflat, fie că era vorba de tramvai, de câmp sau chiar de cinematograf – de unde ieșea dezamăgit atunci când descoperea că fenomenul se încheiase.
Vocea lui Alex abia începe să treacă prin filtrul adolescenței, însă statura și tonul cu care vorbește te pot duce cu gândul că discuți cu un om mult mai matur decât tine. Pare că își calculează fiecare cuvânt înainte să deschidă gura. Pe lângă propoziții coerente despre nori și fulgere, Alex e abil și când vine vorba de muzică populară, de care nu s-a simțit deloc atras atunci când învățătoarea le-a propus în clasa I să meargă la dansuri. S-a dus mai mult împins de la spate de mama, dar după ce a mers de câteva ori, a început să prindă drag de pașii tradiționali. Pentru că avea voce, învățătoarea îl punea să cânte la serbări. Din clasa a IV-a, Alex a început să meargă la lecții de canto popular, pe care îl îndrăgește și astăzi când cântă Bate vânt de la Oradeʼ cu ochii închiși. Dacă are o zi proastă sau lucrurile nu merg așa cum ar trebui, întotdeauna se poate întoarce la muzică. Închide ochii și fredonează versuri care să-l calmeze, așa cum nici măcar furtunile nu o pot face.
Tot în clasa a IV-a, Alex a început și studiul mai aprofundat al norilor. Nu putea doar să îi deseneze la infinit fără să încerce să înțeleagă ce se întâmplă de fapt cu vata de zahăr de pe cer. A intrat pe internet și așa a găsit Dicționarul Internațional al Norilor, de unde a aflat uimit că există peste 2500 de tipuri de nori. L-a scos la imprimantă și a început să compare norii pe care îi vedea cu cei desenați în carte. Tot online, a intrat în contact cu un grup de diferiți meteorologi din întreaga lume. Apoi a început să scormonească printr-un anticariat după cărți de specialitate. Râde în timp ce mâinile sale lungi se deschid larg și descriu teancul imens din cameră care îi ajunge la talie.
În după amiaza aceea din clasa a VI-a, când a văzut că fuiorul se retrăgea și apărea din ce în ce mai aproape, Alex și-a dat seama ce urmează să se întâmple, așa că și-a chemat bunica entuziasmat și i-a spus: ,,Buni, buni, uite tornada!” Bunica s-a apropiat speriată de geam și când a văzut că fuiorul, odată ajuns între Nojorid și Băile Felix, a început să se rotească și să se lățească, și-a făcut cruce și a început să se roage. Printre rugăciunile bunicii care îi cereau lui Iisus Hristos să nu aducă tornada aproape de casa lor, Alex și-a luat camera și a început să pozeze fenomenul pe care îl așteptase de atâta timp. Își amintea cum mereu vedea știri din America, unde tornadele sunt un fenomen obișnuit, și cum își dorea în sinea lui să vină una și aproape de casa lui. Chiar dacă părinții îi spuneau că nu ar trebui să gândească așa, că o tornadă nu este un lucru bun, Alex a fotografiat fenomenul din toate unghiurile și a încărcat pozele pe Facebook. Tornada s-a oprit aproape de Haieu, la 10 kilometri de Oradea, și nu a creat pagube. Alex spune lejer că a fost doar un EF-0 pe scara Fujita, adică o tornadă nevinovată.
Lângă el, cu părul până la umeri și un râs contagios, Daniela Berchez îl privește mândră când se apucă să definească la ce anume se folosește un pluviometru. Daniela este profesoară de fizică la Colegiul Național ,,Emanuil Gojdu” și a fost de când se știe pasionată de natură. Poate că de asta se simte atât de aproape de Alex și îl numește uneori profesorul ei, pentru că a învățat și din cărțile lui și apelează la el de fiecare dată când are nelămuriri. Tot ea este cea care a venit cu ideea pentru formarea cercului de meteorologie, care avea să se cheme Gojdiștiința un nume inspirat de cel al liceului. ,,Gojdu știe știință”, explică profesoara cu un zâmbet care îi conturează încrețituri în jurul ochilor.
Gojdiștiința este un proiect finanțat de fondul Științescu, de care Daniela a mai auzit de la elevii mai mari, care au beneficiat de program și care au sfătuit-o să aplice. Doar ea era ,,profesoara cu coșulețul”. Elevii o alintă așa căci Daniela vine mereu la liceu înarmată cu diverse experimente, cu care încerca să-și facă materia mai prietenoasă. ,,Fizica e de când te trezești și îți bei ceaiul sau cafeaua de dimineața și până te culci”, spune profesoara. Nu e doar despre probleme care implică diverse corpuri care urcă de-a lungul unui plan înclinat și care, se teme Daniela, îndepărtează atât de mult elevii de fizică încât peste câțiva ani probabil nu vor mai exista profesori care să predea această materie. De asta a încercat mereu să facă fizica mai accesibilă, de asta și-a și cumpărat un coș mai mare pentru anul școlar 2017-2018. Poate-poate va reuși să vadă fericirea aia ,,din spatele ochilor copiilor”, la care visează orice profesor.
Daniela plănuia să aducă o stație meteo în școală, cu care să ajute copiii de gimnaziu să înțeleagă mai bine fenomenele naturii și poate să ajungă să îndrăgească și puțin fizica. Atunci a venit la ea profesoara de geografie care, pe un ton entuziasmat, a început să-i povestească despre un elev de clasa a IX-a pasionat de meteorologie. I-a descris momentul în care acesta s-a dus la catedra ei și i-a spus cât de mult îi plac norii și furtunile, iar Daniela și-a amintit de Balul Bobocilor, unde l-a văzut pentru prima dată pe Alex cântând și s-a bucurat enorm la gândul că are artiști în clasă. Un artist pasionat de meteorologie, care să devină un stâlp important în cadrul proiectului era deja o utopie. Dar s-a întâmplat. Alex a primit vestea bucuros și a devenit mâna dreaptă a dirigintei, care acum îi spune râzând că are nevoie de el pentru a pune la punct programa pentru lecțiile de termodinamică de anul acesta, căci își dorește să introducă și meteorologia.
După ce a primit finanțarea, profesoara de fizică s-a simțit copleșită când a văzut că s-au înscris de două ori mai mulți copii decât estimase. Primea telefoane de la părinți care insistau pentru locuri. Asta a fost prima problemă de care s-a izbit. Un laborator funcționează cel mai bine atunci când sunt mai puțini elevi, iar faptul că ar fi trebuit să lucreze cu 40 de copii nu i-ar fi ajutat nici pe ei, nici pe ea. Nu a făcut niciun concurs, ci s-a bazat pe anii de experiența ca profesor și a văzut în ,,spatele ochilor” celor mici dacă era vorba de dorință sau oportunism. ,,Un profesor vede asta”, crede ea. A ales astfel 28 de copii cu care a pornit Gojdiștiința în ianuarie 2017.
În ciuda programului încărcat al multora dintre elevi, care jonglează cu meditații, sport de performanță și orare încărcate, Gojdiștiința a ajuns și la stația meteo de la Aeroportul Oradea, unde copiilor le-a fost explicată munca de meteorolog. De ieșirile acestea este foarte mândră Daniela pentru că, așa cum spune ea, trebuie să vezi că se întâmplă ca să te simți atras de ceva.
Alex și-a descoperit pasiunea în mijlocul naturii, experimentând. Acum petrece câte două-trei ore ca să facă prognoze meteo, dar numai atunci când se apropie fenomene mai speciale, de exemplu furtuni sau valuri de ninsoare. Îi place să le publice pe grupurile specializate de Facebook, unde ajunge să se întreacă în prognoze cu alți pasionați. Procesul arată cam așa: Alex privește cu atenție hărțile sinoptice, unde vede masele de aer și fronturile, după care nuanțează pe un șablon unde e riscul mai mare pentru fenomene extreme. Trece apoi pe site-urile ungurești, unde găsește modele matematice și parametri. Ia fiecare hartă cu fiecare parametru și le suprapune, iar în funcție de relief face o hartă, o descrie, face o analiză sinoptică și o postează.
Alex nu vrea să devină meteorolog. Nu crede că România este cel mai bun loc pentru această meserie, mai ales că trei săptămâni de voluntariat, petrecute la stația meteo din Bihor de la Administrația Națională de Meteorologie, nu l-au entuziasmat. Nu erau prea multe de făcut, iar monotonia lucrului cu un program care transmitea în fiecare oră temperatura și precipitațiile, l-au făcut să își dorească mai mult. Nici măcar nu mai există postul de prognozist în Oradea, pentru că domeniul nu este chiar unul vizat de schimbări și dezvoltare.
Alex ar vrea să devină profesor universitar de geografie și visează să înființeze un ONG în care să strângă pasionați de meteorologie, care deja au cunoștințe în domeniu. Pregătește și o carte de meteorologie, la care a început deja să scrie și pe care ar vrea să o lanseze anul viitor în cadrul primului târg național de meteorologie din țară. Crede că este foarte greu pentru un pasionat să înceapă să studieze, pentru că majoritatea informației disponibile online este în engleză și maghiară, iar dacă ai 12 ani, așa cum a avut el când a început, o să ai mult de furcă. Nu știe încă dacă va lansa doar o carte sau o va transforma în mai multe volume, fiecare cu un alt public țintă, dar vrea să ajute oamenii să înțeleagă de ce uneori norii sunt negri, cum se formează furtunile și de ce era el atât de pasionat de tornada din ziua aceea ploioasă de octombrie.
Sursa foto: Fundația Comunitară Oradea și pagina de Facebook Alex Trandafir
