Tecuci – mesaj din viitor

Proiectul TECUCI – mesaj din viitor

De ce?

Este foarte necesară dezvoltarea creativității elevilor care vor forma societatea de maine și acest lucru considerăm că se poate face prin trecerea cadrului didactic din postura de profesor pe locul de facilitator, este nevoie ca elevii și profesorii să conlucreze, eventual să dăm elevilor o “senzație” de putere în clasă, prin faptul că fiecare elev este învățat să programeze,  să controleze și să coopereze între ei pentru realizarea produsului finit.

Ne  dorim să valorizăm potențialul elevilor cu pasiune spre acest domeniu, dar și să dăm șansa celor care își doresc să învețe și să descopere noile tehnologii, să participe activ la realizarea unui viitor oraș, macheta. Elevii de astăzi trebuie îndemnați să își asume responsabilitatea pentru propriile acţiuni şi decizii, să rezolve problemele apărute și să acționeze pe baza propriei iniţiative. Toate aceste comportamente și atitudini au fost valorificare în perioada realizării proiectului de către elevii implicați, care vor duce mai departe către colegii lor experiența trăită.

Cum?

Elevii învață cel mai bine de la colegii lor, fie și mai mari, din acest motiv am ales colaborarea cu elevii de liceu, care transformați în profesori de programare, au ajutat elevii de gimnaziu să descopere tainele proiectării și imprimării 3D.

Având susținerea unui arhitect elevii au descoperit in ședințe de lucru colaborativ  care sunt elementele esențiale de design urbanistic pentru un oraș al viitorului, apoi au căutat să aducă inovație și modernism în organizarea orașului, asigurarea cu energie, transport.

Activitățile practice au continuat workshop-uri de proiectare și programare 3D desfășurate față în față și online.

Asamblarea elementelor realizate a fost minuțioasă, toate elementele respectând scara dar și designul stabilit.

Grupul de inițiativă: FUTURE DREAMERS

Echipa:  4 profesori, 1 arhitect

Beneficiari: 23 elevi

Finanțare: 15679 lei

Web: https://www.facebook.com/TecuciGalatiStiintescu