Solar Monitoring Salonta
24/05/2019

Simțim din ce în ce mai mult impactul tehnologiei în meseriile deja consacrate, iar pe măsură ce vor fi supuse din ce în ce mai mult dezvoltării tehnologice forța de muncă va trebui să se adapteze acestor schimbări.

 

Energia regenerabilă este doar unul din sectoarele care ia, treptat, amploare și va fi nevoie de personal specializat care va trebui să asigure asistența tehnică. O „economie verde” implică și crearea unor „meserii verzi”, care vor cere noi abilități viitorilor angajați.

 

 

Profesorii de la Liceul Teoretic „Arany Janos” din Salonta știu că trăim într-un prezent STEM și că ne îndreptăm spre un viitor și mai STEM. De aceea, în semestrul al doilea al acestui an școlar, 30 de tineri cu vârste cuprinse între 11 și 17 ani au participat în timpul liber la întâlnirile săptămânale Solar Monitoring Salonta. Atelierele au pornit din dorința de a populariza sursele de energie regenerabile în rândul elevilor școlii. Elevii, mai ales cei de clasa a VI-a însoțiți chiar și de unii de clasa a V-a, au fost entuziasmați de activitățile la care au luat parte. Mulți dintre ei și-au adus și prietenii. Cu fiecare atelier desfășurat au fost curioși să vadă progresele în montarea roboților care erau acționați de energia solară.

 

Când primii roboței au început să se miște, cu toții s-au minunat în fața tehnicii, dar mai ales a naturii care din belșug ne dăruiește această energie pe care o putem converti în mișcare. Au văzut cum roboțeii se mișcă și cum de îndată se opresc atunci când micile panouri care captează energia solară au fost umbrite cu mâinile. Și-au pus chiar întrebări despre cât de eficient ar fi ca salontanii să investească în instalații fotovoltaice, efectuând cu ajutorul profesorilor mici investigații în acest sens: au măsurat radiația solară în diferite unghiuri și la diferite ore ale zilei. Toate provocările pe care le-au primit au fost din viața reală, iar prin achiziționarea kit-urilor educaționale le-a fost facilitată tocmai aplicarea educației STEM.

 

Locurile de muncă, cât și lucrurile din viața de toate zilele sunt toate interdisciplinare, motiv pentru care depinde de noi înțelepciunea cu care decidem acum să le înmulțim opțiunile de carieră. Acestea fiind știute nu e niciodată prea devreme pentru tinerele generații să le pregătim pentru noile meserii care vor apărea.

 

Colectarea și afișarea datelor din mediu cu ajutorul NODE-RED