Școala de Vară-Learnex 2019
15/05/2019

Proiectul “Școala de Vară-Learnex 2019” oferă un context educațional interactiv, cu un mod diferit de predare și abordare, o educație care să urmărească dezvoltarea calităților personale ale omului, inteligență emoțională și socială, empatia, atitudinea laterală, încrederea, curajul, buna-voință, flexibilitatea, creativitatea. Scopul educațional este realizarea unor proiecte ce au la baza principiile matematicii, fizicii și chimiei, etc, proiecte care presupun îmbunătățirea calității vieții (sănătate, utilizarea eficientă a energiei și apei, agricultura, etc.).

 

Copiii învață într-un mod interactiv, experimental, despre procese care se întamplă în jurul lor și care în ultima vreme au devenit prioritare (energii regenerabile, economie de energie, moduri sănătoase de viață și alimentație, utilizarea eficientă a resurselor, reciclare, etc). Parte dintre aceste concepte vor fi explicate fie cu ajutorul unor kituri educaționale, fie prin mijloace audiovizuale. Kiturile de Lego constituie mijloacele de prototipare a noilor idei, iar pentru aceasta cei mici vor trebui să-și însuseașca și noțiuni de mecanică și programare.

 

Beneficiari direcți: 120 de copii, cu vârsta cuprinsă între 6-14 ani

Finanțare: 13.400 lei

Implementat de echipa Asociației SUPORT REGIUNEA CENTRU.