PapiȘtii – Spectacolul Științelor
17/05/2018

Proiectul PapiȘtii – Spectacolul Științelor își propune într-o primă fază „antrenarea” unui număr de 15 – 20 „actori”, elevi de liceu dar și de gimnaziu de la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian”. Aceștia, sub îndrumarea profesorilor din echipă, vor propune și li se vor propune experimente relativ simple, dar care să fie „spectaculoase” și uneori contraintuitive sau chiar să pară, pentru necunoscători, trucuri de magie. Vor exista două genuri principale de activități: prima categorie va consta în ședințe de proiectare, realizare a experimentelor și aparatelor necesare, de recondiționare și reparații iar activitățile din a doua categorie se vor desfășura sub forma unor spectacole interactive în care „actorii” vor prezenta experimentele pregătite, implicând și „spectatorii” în realizarea acestora. Apoi, tot cu implicarea „spectatorilor” se vor explica experimentele, evidențiind fenomenele aflate în „spatele” lor.

Echipa:

  • Mentori/antrenori : Băra Cristina – profesor de biologie
  • Misarăș Sanda – profesor de chimie
  • Pop Monica, Blăjan Adela, Sabău Claudia, Codău Cristinel – profesori de fizică
  • Actori: Racoți Stelian, Degeu Vlad, Vlas Călina, Șonea Ștefan, Bălașa Ilinca, Gujan Herman Mark, Sorlea Bianca, Tomuș Nicușor, Moga Radu, Mătieș Georgiana, Dordea Vlad, Bathori Arthur, Tomuț Voicu Andrei, Cozoș Sergiu, Nicușan Andrei, Bucur Diana, Suciaghi Bogdan, Halațiu Bogdan, Nicușan Alexandra, Ciuchină Casandra – elevi

 

Web: https://www.facebook.com/PapiStii/

Finanțare:  8000 lei