Natura – spațiu de învățare STEAM
15/05/2019

Proiectul vizează dezvoltarea abilităților prin conectarea științelor cu activitățile practice în natură, astfel încât copiii să aibă oportunitatea să descopere domeniile STEAM, să le experimenteze, să genereze și să se implice în viața lor de zi cu zi, îmbinând zona STEAM cu mediul natural.

 

Pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani, se vor desfășura ateliere DO IT YOURSELF(amprenta plantelor, cursa CO2, eroziunea, hârtia manuală), pe modelul peer learning, prin care vor învăța să construiască diferite obiecte îmbinând aspectele tehnologice și de artă, înțelegând mai bine elemente fizice de structură și rezistență a diferitelor materiale. Pentru cei mai mari, atelierele vor avea un grad de dificultate mai ridicat (hârtie manuală, adăpostul, dolina, meșteșugărit), apelând inclusiv la programe de editare video.

 

Atelierele de INOVAȚIE aduc în fața participanților experimente spectaculoase de chimie, fizică și biologie, realizarea de machete funcționale și de videoclipuri educaționale despre activitățile din timpul atelierelor (în iglu, rachete de zăpadă, filtru pentru apă, creme protective), aducând în discuție tematicile: temperatura, apa, densitatea, corpul uman.

 

Beneficiari direcți: 130 de copii si tineri, cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani, din Brașov și împrejurimi

Finanțare: 13.950 lei

Implementat de echipa Organizației Naționale Cercetașii României – Centrul Local Orizont Brașov.

Colectarea și afișarea datelor din mediu cu ajutorul NODE-RED