Școala de vară de la Măgurele: „Uau, asta chiar se aplică!”
10/10/2019

Despre cum o întâlnire de-o săptămână între câteva zeci de elevi de liceu, profesori și cercetători te poate face să crezi că poți mișca lucrurile cu adevărat.

Text Vlad Odobescu

La început e doar o întrebare. În cazul lui Dragoș Tătaru, acum cercetător la Institutul Naţional de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului, prima întrebare științifică serioasă a venit la vârsta de nouă ani, imediat după un eveniment pe care nu-l va uita niciodată: cutremurul din 1990. Alerga spre școală după ce își uitase acasă tema la română. Era pe strada principală când a văzut pământul unduind ca un șarpe imens. Mai târziu a aflat că mișcarea asta era unda P. A simțit apoi că cineva i-ar trage preșul de sub picioare și a căzut în șanț. Era S, unda longitudinală a seismului. S-a ridicat, s-a scuturat și a pornit spre școală, unde toată lumea ieșise afară panicată. Își dă seama că întrebarea pe care și-a pus-o atunci e cea cu care își începe acum orice prezentare: „Ce anume din interiorul pământului poate să justifice forța unui seism?”

Așa a ajuns la geofizică, apoi la seismologie. Timp de cinci ani a lucrat la departamentul de monitorizare a mișcărilor pământului din cadrul institutului. În ultimii ani se ocupă de proiecte educaționale prin care încearcă să aducă subiecte de cercetare în fața elevilor și să crească interesul acestora pentru științe și o carieră în domeniu. Între altele, e membru al Comunității Educație pentru Știință. Mai concret, e comunicator de știință, o specializare destul de rară în România, dar esențială pentru conectarea comunității cercetătorilor cu publicul.

Întrebări au tot apărut în viața lui Dragoș. La un moment dat, a observat că tot mai mulți studenți vin nepregătiți la concursuri de angajare pentru institutul în care vor să se angajeze, iar unii nu știu nici cu ce se ocupă respectiva instituție. A vrut să afle, alături de alți cercetători, care-i sursa problemei. Au mers înapoi pe firul formării și au descoperit că problemele apar din primii ani de școală. „Carențele de-acolo vin. Deși programa e extrem de aglomerată, științele nu mai erau reprezentate la nivel de subiecte cu impact asupra societății”, spune Dragoș. Au văzut că totul rămânea la nivel general și teoretic, fără nicio raportare la viața de zi cu zi a copiilor, neinteresant. Au decis că nu-i suficient să meargă în școli și că trebuie să-i aducă pe copii în laboratoarele lor și să-i ajute să lucreze.

Așa au venit mai multe proiecte, între care și Școala de vară de Știintă și Tehnologie de la Măgurele. În prima ediție desfășurată anul trecut, în perioada 27 august – 3 septembrie, proiectul finanțat prin Fondul Științescu București a dat ocazia unor elevi de liceu să se familiarizeze cu domenii precum fizică, astronomie, inteligență artificială, robotică, biotehnologii și inginerie. Inițiatorii au vrut ca elevii selectați să nu fie doar olimpici, ci și elevi cu potențial care au incertitudini în privința opțiunilor și abilităților proprii, astfel încât să se ridice unul pe celălalt lucrând împreună.

Aplicațiile au conținut și câte o scrisoare de recomandare din partea unui profesor, care a participat la rândul său la acțiunile școlii de vară.

După primele două zile de la deschiderea aplicațiilor erau deja 100 de elevi înscriși. Deși din cauza dificultăților presupuse de cazare și transport inițial erau vizați doar elevii din București și Ilfov, cererea a fost atât de mare din restul țării încât selecția a fost deschisă și pentru ei.

Elevii au lucrat în echipe de doi sau trei, sub îndrumarea unor cercetători, pentru a dezvolta sisteme care să rezolve probleme reale din cercetare. De exemplu, au construit machete care să reziste unor simulări de cutremure, pentru a înțelege care-s elementele cheie ce fac o clădire să stea în picioare, sau au creat un ansamblu experimental modular cu interfață IoT pentru acceleratorul de 3 MV. Pe lângă lucrul propriu-zis cu mentorii, au fost expuși la multă informație din mai toate zonele științifice.

Doi dintre elevi au folosit inteligența artificială pentru a crea un registru alternativ al școlilor, cu informații despre oportunitățile pe care elevii le au în acele instituții, cu mărturii de la profesori și elevi. Alții au lucrat la un sistem de ghidare a unui fascicul optic către celulele canceroase care presupune o precizie extraordinară. Și-au suflecat mânecile și au zis: „Hai să vedem cum se poate face!”. Au auzit adesea de la copii exclamații de tipul „Uau, asta chiar se aplică!”, cu referire la teorii pe care le învățaseră la clasă și care acum se materializau în fața lor.

În ultimele trei zile ale școlii de vară, profesorii care i-au recomandat au fost chemați să-i vadă la lucru, să înțeleagă ce-i animă, ce-i entuziasmează, pentru a ști apoi ce butoane trebuie să apese atunci când se vor întoarce la clasă. În mod obișnuit, școala are pentru profesori o singură mare misiune: să livreze un conținut, unul din ce în ce mai sufocant. În aceste condiții, mulți dintre ei nu mai au timp pentru a-și îndeplini menirea de mentori. „A contat pentru profesori și ca o zonă de consiliere. Sigur, conceptul fiind că fiecare elev trebuie privit individual, lucru pe care școala nu-l face, fiindcă sunt mulți și programa e grea și presiunea părinților și a societății e mare”, explică Dragoș.

Și în tabăra cercetătorilor transformați în mentori efectele au fost semnificative. Mulți dintre ei erau exact prototipul omului care studiază departe de ochii lumii și care consideră că valoarea lor adăugată este dată de ceea ce publică, și de acolo „să preia cine are de preluat, să citească cine are de citit”. La sfârșit, au zis că n-au crezut vreodată că – fără neapărat o pregătire didactică și pur și simplu vorbind despre ceea ce fac – pot influența destine.

S-a întâmplat ceva ce oamenii de obicei speră, dar nu neapărat cred: că pot influența un sistem cu câte o picătură. „N-ai crede că o școală de vară cu 40 de copii îți dă sentimentul că poți mișca lucrurile. Pe când exact asta s-a întâmplat. În final, lucrurile s-au mișcat, bolovanul s-a rostogolit. Elevii au continuat, am rămas în contact permanent, au venit la evenimentele noastre”, spune cercetătorul.

Grupul de inițiativă care a organizat școala de vară e formată din cadre didactice de la Universitatea din București, cercetători de la Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei și de la Institutul Naţional de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului. I-a adus împreună un proiect numit Scientix, o rețea europeană ce conectează profesori cu cercetători dornici să vorbească publicului. Pe Dragoș l-au invitat acolo Anca Popovici, conferențiar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea din Bucureşti și Bogdan Popovici, cercetător la Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară. Au organizat webinarii și conferințe pentru profesori în care i-au învățat să predea altfel materiile ce țin de științe, au mers la clase la Școala Altfel, au inițiat Comunitatea Educație pentru Știință.

Când merge prin școli, Dragoș are parte de câteva întrebări ce se repetă. Prima e una ce ține strict de seismologie: copiii vor să știe dacă cutremurele se pot prezice, cum a evoluat tehnologia în sensul ăsta. O altă întrebare, ce apare adesea prin licee, e dacă domeniul ăsta e unul bănos. Întrebarea e relevantă, spune Dragoș, pentru că îi dă șansa să explice. Interesul pentru știință vine atât dintr-o sumă de curiozități, dar latura pragmatică nu poate lipsi. „Noi, care răspundem la aceste întrebări, trebuie să înțelegem acest context și să avem pregătite acele răspunsuri care să-i păstreze într-o zonă de interes”, spune Dragoș. Nicio întrebare nu e prea mică și nu trebuie ocolită.

La un moment dat, și-au dat seama că pot face mai mult decât să se întâlnească într-un cadru non-formal. Școala de vară e un prim pas înspre formalizarea demersului lor. Următorul pas ar fi încercarea de a propaga aceste unde prin intermediul profesorilor. Au observat că disponibilitatea lor este imensă, pentru că aceștia „sunt disperați că nu reușesc să-i mai țină pe elevi aproape”, spune Dragoș. „E de menționat că acești profesori nu sunt din categoria de vârstă la care ne-am aștepta: cei tineri. Sunt mai ales cei în vârstă, profesori foarte buni, dar care văd că nu-i mai pot ține aproape cu abordarea veche. Și ar face orice ca să reușească să rămână relevanți pentru elevii lor”.

Totodată, pentru a crește interesul profesorilor tineri pentru o abordare mai eficientă a științei, au de gând să se adreseze direct inclusiv celor care nu și-au dat definitivatul, care nu s-au hotărât încă dacă vor rămâne la catedră. „Ai zice că n-ar trebui abordați și ar trebui să se decidă foarte clar, dar sunt atât de mulți încât, dacă nu-i aducem repede pe zona constructivă, ei vor distruge destine, pentru că le vor vorbi elevilor într-o doară, ca cineva care peste cinci ani nu se vede în școală și doar trece ora”, explică cercetătorul.

Pe lângă asta, au de gând să crească școala de vară de la Măgurele. Vor ca, pe lângă zona STEM, să includă și o componentă artistică și una ce ține de socio-uman, pentru că sunt convinși că deschiderea către știință nu e una înnăscută, ci crește prin asemenea evenimente.

Au devenit inclusiv un grup de advocacy care încearcă să aducă aproape cât mai multe instituții de învățământ, pentru că au realizat că dacă nu atrag în povestea asta cât mai mulți actori, nu vor putea face diferența. Cum ar veni, încearcă să formeze o masă critică prin rostogolirea bulgărelui mai departe.

 

F F C R
Lansarea Coaliției pentru Educație Digitală 
Fundația Comunitară Sibiu
Științescu Sibiu 3.0 la final