De ce este important Ştiinţescu Timişoara? 7 avantaje pentru copii, tineri şi comunitate

Copii și tineri mai curioși și atrași de ştiinţe, mentori dedicaţi, creşterea unor abilităţi neglijate uneori în tot acest proces de formare – arată de ce este important Fondului Ştiinţescu, proiect care în acest an a ajuns şi în Timişoara. Da, scopul principal este acela de a face ştiinţele mai atractive pentru elevi, însă beneficiile nu se opresc nici pe departe aici.

Credit foto: Anca Anghel Lorinţi

Dacă vrei să afli mai multe despre Ştiinţescu Timişoara şi din acest punct de vedere, al avantajelor pe care le aduce nu doar copiilor, ci şi comunităţii, iată mai jos câteva puncte, spunem noi, demne de luat în seamă. Ele arată de ce este important Ştiinţescu Timişoara pentru comunitate.

  • Copiii învaţă noţiuni diverse, din mai multe domenii

Pe cât de închisă poate părea la prima vedere ştiinţa, pe atât de interesantă devine atunci când este prezentată copiilor pe înţelesul lor. Datorită Fondului Ştiinţescu, copiii vor învăţa de la specialişti să lucreze pe calculator, să facă şi să editeze corect fotografii şi videoclipuri, să înţeleagă mai bine noţiuni despre apă, lumină, biologie, chimie, geografie, toate acestea nu din clasă sau într-un mod greoi, ci din natură şi prin experiment.

Practic, ştiinţa va lua forma unei noi lumi, o lume în care copiii pot experimenta, descoperi şi învăţa mult mai uşor.

  • Copiii vor avea mai multă încredere în sine

Încrederea şi stima de sine sunt esenţiale pentru ca un copil să se simtă bine în cadrul unui proiect de acest fel. Este un suport important pentru a avea succes mai târziu, în viaţa profesională şi personală. Toate proiectele implicate în Ştiinţescu Timişoara au în vedere şi acest aspect.

Copiii vor ajunge să aibă şi mai multă încredere în ei, să aibă iniţiativă şi să definească mai bine şi mai clar ceea ce îşi doresc. Pentru că se vor afla în mijlocul unor mentori implicaţi, vor participa la realizarea proiectelor, vor avea putere de decizie, apoi vor fi în faţa publicului pentru a prezenta cele realizate.

  • Sunt dezvoltate şi abilităţi precum lucrul în echipă, medierea, creativitatea sau organizarea

Orice activitate de grup poate aduce beneficii şi pe acest palier, al capacităţilor sociale sau organizatorice ale copiilor. Aşadar, pe lângă informaţiile ştiinţifice asimilate, copiii vor învăţa cum să lucreze mai bine în echipă, cum să comunice eficient cu ceilalţi, cum să medieze eventualele situaţii conflictuale, cum să îşi folosească imaginaţia, dar şi cum să se organizeze mai eficient.

  • În unele proiecte sunt implicaţi şi copii sau tineri din zone rurale/mediu urban mic unde nu sunt multe oportunități din zona științelor și tehnologiei

Cele 9 proiecte selectate pentru Ştiinţescu Timişoara şi-au definit deja “grupul ţintă”. Localităţile rurale sau oraşele mici din judeţul Timiş nu au fost ocolite. Mentorii au gândit unele dintre proiecte astfel încât acestea să ajungă şi la acei copii şi tineri care nu ar fi avut acces la astfel de activităţi.

  • Copiii iau contact cu specialişti, cu oameni pasionați în domeniile lor de activitate

Pe lângă noţiunile învăţate şi modalitatea interesantă de abordare a unor concepte, copiii mai au un mare avantaj: acela de a învăţa şi de a veni în contact cu mentorii proiectelor, specialişti și oameni pasionați de știință și tehnologie.

  • Ştiinţescu Timişoara formează o comunitate locală de oameni de acţiune în domeniul educaţiei

Încă de la primele etape ale proiectului, ne-a bucurat răspunsul pozitiv al comunităţii. Asociaţii, fundaţii, specialişti – toţi au acceptat provocarea noastră şi au gândit activităţi educative care mai de care mai interesante. Astfel, s-a format o comunitate frumoasă cu profesionişti de acţiune, cu oameni care doresc să ajute şi să contribuie la dezvoltarea educaţiei.

  • Implică şi comunitatea locală, oferindu-i posibilitatea de a fi parte din Ştiinţescu Timişoara

Pe lângă mentori, copii, tineri şi organizatori, toţi cei din comunitatea locală care rezonează cu acest concept, pot fi parte din proiect. Avem câteva activităţi “deschise”: târguri, festivităţi, workshopuri, festivaluri – în cadrul cărora şi tu poţi veni, poţi vedea ce se întâmplă şi poţi intra în contact cu toţi cei implicaţi. Un pas mic, dar atât de important în dezvoltarea acestui concept, cât şi în creşterea entuziasmului copiilor.

Fondul Ştiinţescu pentru educaţie STE@M (ştiinţe, tehnologie, inginerie, arte digitale, matematică) este un program ce se derulează în România din 2014 şi a fost extins la nivel naţional cu sprijinul partenerului Romanian-American Foundation și Federației Fundațiile Comunitare din România .

De anul acesta, Ştiinţescu a ajuns şi la Timişoara prin Fundaţia Comunitară Timişoara. Activităţile sunt posibile datorită partenerului local Hamilton Central Europe şi susţinătorilor Ness Digital Engineering şi ZTE.

Dacă ţi-am stârnit interesul şi vrei să afli mai multe informaţii despre ce se întâmplă în cadrul celor 9 proiecte ale Ştiinţescu Timişoara, urmăreşte-ne pe pagina noastră oficială de Facebook: https://www.facebook.com/StiintescuTm/ .