Tania Radu – RoboFriend
08/07/2019

Uneori nu au nimerit montajul din prima, altădată s-a terminat bateria sau construcția nu a funcționat. Nimic nu a înfrânt inventivitatea și entuziasmul elevilor care au participat în proiectul RoboFriend, finanțat de Științescu Bacău și coordonat de doamna profesoară Tania Radu. Inginer cu o mare pasiune pentru științe, doamna profesoară i-a împrietenit pe elevii de la Colegiului Tehnic ”Dumitru Mangeron” cu roboții și i-a încurajat să-și realizeze propriile idei, să dezvolte programe, să înțeleagă principiile mecanicii, electricității și hidraulicii.

 

CUM A ÎNCEPUT TOTUL

Cum ați aflat de Fondul Științescu?

Am aflat despre Fondul Științescu de la alte persoane care au derulat acest proiect cu un an înainte.

Cum v-a venit ideea cu care ați aplicat?

Cu un an în urma am înființat, în cadrul Colegiului Tehnic Dumitru Mangeron, Clubul RoboFriend. Am achiziționat doua kit-uri de construire de roboți. Elevii școlii, mulți dintre ei elevi la școala profesională, au fost foarte încântați să participe la activitățile clubului. Ca urmare a interesului arătat de elevi am dorit sa achiziționăm noi kit-uri și dispozitive pe care elevii să le construiască. Învățarea prin joc este o metodă foarte eficientă de a dinamiza activitățile elevilor. Astfel, ei au fost încurajați să realizeze propriile lor idei, să dezvolte programe, să înțeleagă principiile mecanicii, electricității, hidraulicii.

Ați formulat-o, așa cum a ajuns ea în proiectul câștigător, din prima? Sau ați avut și alte idei? Cum v-ați hotărât asupra celei cu care ați aplicat?

Ideea proiectului a fost clară de la început. Doream să continuăm activitatea clubului înființat inițial, dar cu mai mulți elevi și cu mai multe dispozitive. Doream sa stârnim interesul unui număr mai mare de elevi pentru știință și tehnologie.

Cum v-a venit ideea de titlu? Ați avut și alte variante? Dacă da, cum ați ales?

Ne-am hotărât de la început ca titlul să fie cel a clubului, RoboFriend. Sintetiza exact activitatea noastră, cea de a fi prieteni cu Roboții.

PASIUNEA PENTRU ȘTIINȚE

Cum ați ajuns pasionată de acest domeniu științific?

Sunt inginer și pasiunea pentru știință a existat dintotdeauna. În plus, tehnologia avansează atât de rapid, încât trebuie fii mereu pregătit să-i faci față. Viitorul constă nu doar în abilitatea de a folosi tehnologia, dar și în a crea noua tehnologie. Pentru a înțelege robotica, copiii trebuie să învețe și programarea, iar dezvoltarea continuă a tehnologiei evidențiază importanța învățării roboticii de la vârsta școlară.

Ce vă place la acest domeniu?

STEM – Stiință, tehnologie, inginerie și matematică. Separat, sunt materiile de la școală. Puse laolaltă, aceste discipline au puterea de a ne oferi o nouă viziune asupra lumii, o abordare care chiar poate schimba lumea în bine. Cum? Prin interdisciplinaritatea care stă la baza ei. 

Devine din ce în ce mai evident că nu doar un om deține soluția, ci este nevoie de o echipă. Problemele actuale ale societăților/comunităților în care trăim sunt atât de complexe încât nu își mai pot găsi rezolvarea într-o singură disciplină. Interconectivitatea devine o cerință a viitorului

Aveți vreun om de știință drept “erou”; unul care să vă fi inspirat? Dacă da, de ce?

Leonardo da Vinci. Este cel mai de seamă geniu din întreaga istorie a omenirii care și-a pus amprenta asupra epocii, un spirit animat de o curiozitate nemaiîntâlnită până atunci, animat de o imaginație fără precedent în istorie.

De ce credeți că e util pentru copii să înțeleagă acest domeniu științific; la ce le-ar putea folosi în viață?

Elevii desfășoară  activități de învățare valoroase, prin experiențe practice. Ei sunt ajutați sa rezolve diverse probleme prin gândire creativă, logică și muncă în echipă, asimilând cunoștințe noi și dezvoltând abilități de viață esențiale. Astfel, procesul de învățare devine distractiv, iar joaca se transformă în asimilarea de noi cunoștințe.

APLICAȚIA

Care au fost resursele de care ați avut nevoie? Cine sunt cei care v-au ajutat să organizați proiectul, contribuind astfel la realizarea lui?

Am desfășurat activitățile în incinta Colegiului Tehnic Dumitru Mangeron, cu elevi de la acest liceu. Activitățile au fost coordonate de 7 profesori în regim de voluntariat.

În ce au constat experimentele?

Am achiziționat 7 kit-uri diferite de construcții de roboți și am organizat activitățile pe grupuri de 5- 6 elevi. Întâlnirile aveau loc săptămânal. După construcția roboților, elementele se demontau și elevii schimbau kit-ul, astfel încât toți să poată construi fiecare robot.

Cum au reacționat copiii?

Au fost foarte entuziasmați, inventivi, creativi, nu s-au plictisit, au stat peste program de fiecare dată.

Au fost și peripeții?

Da. Să nu funcționeze construcția, să se realizeze montajul greșit, să se termine bateria. Dar toate s-au remediat.

Vi s-a întâmplat să vină părinți să vă spună ce le-au povestit copiii despre activitățile la care au participat?

Nu.

BILANȚ DE “EXPERIENȚĂ ȘTIINȚESCU”

Cum v-a ajutat experiența asta?

Am înțeles, încă o dată, că se poate învăța prin joc, că elevii, la orice vârstă vor să se joace.

Ați avut vreo revelație în cadrul proiectului?

Da. Cât sunt de inteligenți și inventivi copiii pe care nu îi remarcasem la orele obișnuite de curs. Am avut emoții că nu voi ști să-i ajut, dar s-au descurcat foarte bine și singuri.

Ce-ați face altfel, dacă ar fi să aplicați din nou?

Aș continua activitățile cu construcții noi, mai complicate.

Ați recomanda și altora să aplice la Fondul Științescu?

Da, cu siguranță.

VIITORUL ȘTIINȚESCU

Cum credeți că s-ar putea dezvolta programul în anii care urmează – și ce credeți că ar trebui să se întâmple pentru ca el să se transforme într-o mișcare a comunității?

Încurajarea în continuare a elevilor către activitățile practice științifice, indiferent la ce nivel.

Știți pe cineva care-ar fi dispus să dea o mână de ajutor ediției viitoare?

Profesorii sunt gata mereu să dea o mână de ajutor.

Sursa foto: Pagina proiectului

 

Liliana Avarvarei – Științe și Gastronomie
Ciprian Branea – Proiect Experimentarium