Monica Grosu – Micii Horticultori

”Micii horticultori” au construit un solar de 16 metri pătrați și au amenajat curtea școlii cu ronduri de flori, au măsurat și analizat temperatura, umiditatea din solar. ”Magia Științei” a cuprins cinci cluburi de știință care au făcut determinări ale constantelor solului, apei, microscopie, construcții de aeromodele, analiza caracteristicilor de zbor, experimente practice de fizică sau având la bază energia regenerabilă. Iar în ”Laboratorul din curtea școlii” pe care l-au amenajat elevii au făcut experimente practice de fizică, chimie, microscopie și atelier meșteșugăresc. Toate acestea au fost inițial propuneri venite din comunitățile școlare din Hârseni pe care Monica Grosu, profesoară de chimie și fizică, le-a transformat în proiecte finanțate de Științescu Țara Făgărașului

 

CUM A ÎNCEPUT TOTUL

Cum ați aflat de Fondul Științescu?

Am mai colaborat anterior cu Fundația Comunitară Țara Făgărașului și, astfel, am fost informată despre lansarea Fondului Științescu.

Cum v-a venit ideea cu care ați aplicat?

Ideile cu care am aplicat au fost rezultatul a ceea ce era important și necesar elevilor din școlile pentru care am aplicat. Întotdeauna am ținut cont de ceea ce și-au dorit elevii și de propunerile și sugestiile colegilor care au făcut parte din echipele de proiect.

 

Ați formulat-o, așa cum a ajuns ea în proiectul câștigător, din prima? Sau ați avut și alte idei? Cum v-ați hotărât asupra celei cu care ați aplicat?

Idei au fost multe. Ideea finală a venit ca o concluzie și totodată ca o necesitate a tuturor propunerilor venite din comunitățile școlare pentru care am aplicat.

Cum v-a venit ideea de titlu? Ați avut și alte variante? Dacă da, cum ați ales?

Odată cu ideea finală a venit și titlul! Am ales, de fiecare dată, varianta cea mai simplă și care să reflecte ideea proiectului.

 

PASIUNEA PENTRU ȘTIINȚE

Cum ați ajuns pasionată de acest domeniu științific?

Pasiunea pentru științe este una veche. Sunt profesor de fizică și chimie, deci ea exista încă de pe băncile școlii. Într-un fel, ea a venit și datorită profesorilor mei de fizică și chimie care au știut să îmi dezvolte această pasiune pentru a deveni o profesie.

Ce vă place la acest domeniu?

În primul rând, știința este la baza tuturor proceselor și fenomenelor din interiorul și exteriorul nostru. Trebuie să fim pregătiți și informați  asupra evoluției științei și tehnicii pentru a face tuturor provocărilor noi din viața noastră. În al doilea rând, studiul științelor dezvoltă capacitatea de gândire și de sinteză, descoperă noi valențe ale fiecăruia dintre noi și noi hobby-uri și îmbunătățește abilitățile practice.

Aveți vreun om de știință drept “erou”; unul care să vă fi inspirat? Dacă da, de ce?

Persoana care m-a inspirat, motivat și m-a susținut încă de pe băncile gimnaziului a fost domnul profesor Vasile Joanta. Datorită domnului profesor am participat la olimpiadele școlare, am ales să urmez un profil real și facultatea de fizică. După absolvirea facultății domnul profesor mi-a fost coleg, director și mentor. Am colaborat cu dumnealui și în cadrul proiectelor Fondului Științescu.

De ce credeți că e util pentru copii să înțeleagă acest domeniu științific; la ce le-ar putea folosi în viață?

Viața de zi cu zi ne pune în fața noilor tehnologii fără de care, în societatea modernă, viața noastră pare să nu aibă ”sens”! Chiar dacă pentru mulți știința nu reprezintă o prioritate, fără știință evoluția s-ar opri! Consider că știința ne ajută să devenim informați, pregătiți și capabili de a face față provocărilor societății moderne.

APLICAȚIA

Care au fost resursele de care ați avut nevoie? Cine sunt cei care v-au ajutat să organizați proiectul, contribuind astfel la realizarea lui?

Resursele de care am avut nevoie au fost: echipamente,  resurse de timp și spațiu, persoane resursă. Cei care m-au ajutat să organizez proiectele au fost elevii voluntari și colegii din echipa de proiect. În proiectul ,,Micii horticultori” am fost sprijinită și de către Primăria și Consiliul local al comunei Hârseni.

În ce au constat experimentele?

Proiectul ,,Micii horticultori” a constat în construirea unui solar de 16 metri pătrați în curtea școlii. În solar am cultivat legume (roșii, ardei, castraveți) și flori. Am amenajat curtea școlii cu ronduri de flori, am determinat temperatura, umiditatea din solar, am analizat aceste date etc.

Proiectul ,,Magia Științei” s-a desfășurat în cinci cluburi de știință. Activitățile desfășurate au presupus determinări ale constantelor solului, apei, microscopie, construcții de aeromodele, analiza caracteristicilor de zbor, experimente practice de fizică, experimente virtuale de fizică, experimente având la bază energia regenerabilă etc.

Proiectul ,,Laboratorul din curtea școlii ” a constat în amenajarea și dotarea unui laborator de științe. S-au desfășurat experimente practice de fizică, chimie, microscopie și atelier meșteșugăresc.

Cum au reacționat copiii?

De fiecare dată copiii au fost încântați și entuziasmați. Activitățile li s-au părut atractive și interesante. Unii dintre ei au participat și la simpozioanele de științe organizate în Făgăraș cu lucrări care au fost de fiecare dată interesante și bazate pe observațiile făcute în cadrul experimentelor.

Au fost și peripeții?

Da, au fost și peripeții! exemplu: am montat greșit părți componente ale solarului, am cântat în timp ce am cărat pământul în solar, nu au ieșit din prima încercare toate experimentele, am lovit în timpul prezentării unui proiect, la simpozion, un membru al juriului cu un avion etc.

Vi s-a întâmplat să vină părinți să vă spună ce le-au povestit copiii despre activitățile la care au participat?

Bineînțeles! Acest lucru s-a întâmplat foarte des cu părinții elevilor de la Hârseni.

BILANȚ DE “EXPERIENȚĂ ȘTIINȚESCU”

Cum v-a ajutat experiența asta?

Această experiență mi-a îmbunătățit considerabil relația cu elevii mei, fapt observat și în performanțele lor de la clasă. Am cunoscut oamenii noi care mi-au devenit prieteni și colaboratori și, nu în ultimul rând, mi s-au deschis noi oportunități în ceea ce privește activitatea profesională.

Ați avut vreo revelație în cadrul proiectului?

Că se poate obține performanță și cu copiii aflați în situații defavorizate.

Ce-ați face altfel, dacă ar fi să aplicați din nou?

Aș aplica din nou fără a schimba nimic.

Ați recomanda și altora să aplice la Fondul Științescu?

Am și recomandat deja!

VIITORUL ȘTIINȚESCU

Cum credeți că s-ar putea dezvolta programul în anii care urmează – și ce credeți că ar trebui să se întâmple pentru ca el să se transforme într-o mișcare a comunității?

Eu consider că ar fi bine ca noi, mentorii proiectelor Științescu, din toată țara să ne putem întâlni și discuta despre noi oportunități de dezvoltare și colaborare. Chiar și pentru elevi ar fi utilă realizarea unor schimburi de experiență la nivel național.

Știți pe cineva care-ar fi dispus să dea o mână de ajutor ediției viitoare?

Din păcate, în comunitatea mică din care provin nu cunosc pe nimeni.

Sursa foto: Fondul Științescu Țara Făgărașului și Salut Făgăraș