Marioara Gîrlescu – Filă din istoria Pământului
26/06/2019

Strat peste strat, ca filele unei cărți, Pământul își îndosariază istoria sub forma fosilelor sau a rocilor. Să explorezi aceste file îți trebuie curiozitate, imaginație și lucrul aplicat cu științele exacte. În urma finanțării primite de la Științescu Iași, doamna profesoara Marioara Gîrlescu și elevii de la cercul de Geologie de la Palatul Copiilor din Iași au mers pe teren, au colectat materiale și le-au cercetat în laborator cu ajutorul experimentelor chimice. Misiunea proiectul Filă din istoria Pământului a fost îndeplinită: copiilor le-a fost deschis apetitul pentru descoperiri și științe exacte.

 

 

CUM A ÎNCEPUT TOTUL

Cum ați aflat de Fondul Științescu?

Am participat în calitate de partener la un proiect Șiințescu în anul 2018.

Cum v-a venit ideea cu care ați aplicat?

Am aplicat cu un proiect la care lucrez cu copii de la cercul de Geologie încă din 2013.

Ați formulat-o, așa cum a ajuns ea în proiectul câștigător, din prima? Sau ați avut și alte idei? Cum v-ați hotărât asupra celei cu care ați aplicat?

Am completat titlul inițial al proiectului cu noțiuni accesibile potențialilor parteneri (Filă din istoria Pământului)

Cum v-a venit ideea de titlu? Ați avut și alte variante? Dacă da, cum ați ales?

După prima deplasare în perimetru (Carieră din Păun) denumirea proiectului a venit firesc și reflectă argumentul, scopul și obiectivele activităților noastre.

PASIUNEA PENTRU ȘTIINȚE

Cum ați ajuns pasionată de acest domeniu științific?

Deși am terminat Liceul de Informatică (Iași, 1980), am optat pentru Geologie pentru a ieși din mediul închis (birou, laborator) în natură și de a folosi formarea mea (în științele exacte) în domeniul științific și nu neapărat tehnic.

Ce vă place la acest domeniu?

Geologia implică îmbinarea activităților din teren cu cele din laborator, a imaginației cu științele exacte,  a activităților de cercetare științifică și cu identificarea aplicațiilor practice; o altă provocare o constituie percepția timpului (la scară geologică, istorică, biologică). Acestea sunt doar câteva argumente – primele care mi-au venit în minte.

Aveți vreun om de știință drept “erou”; unul care să vă fi inspirat? Dacă da, de ce?

Sunt mai multe personalități (profesori minunați din școala generală, liceu și facultate și master, referenții de la doctorat, colegi de serviciu din perioada în care am lucrat în cercetare-producție). Prof. dr. Radu Dimitrescu și prof. dr. Doru Toader Juravle (cadru didactic la Facultatea de Geografie și Geologie) se numără printre aceste personalități.

De ce credeți că e util pentru copii să înțeleagă acest domeniu științific; la ce le-ar putea folosi în viață?

Utilitatea studierii acestui domeniu (Geologia) este justificată, după părerea mea, prin toate elementele care m-au determinat și pe mine în alegerea acestui domeniu ca și profesie.

APLICAȚIA

Care au fost resursele de care ați avut nevoie? Cine sunt cei care v-au ajutat să organizați proiectul, contribuind astfel la realizarea lui? 

Palatul Copiilor mi-a oferit locația (și cam atât), partenerii (cadre didactice de la școlile partenere și cele universitare, reprezentanții de la Primăria Bârnova) mi-au acordat credibilitate și susținere. Meritul este însă, fără exagerare, al fondului Științescu pentru că a făcut posibilă desfășurarea în condiții optime a tuturor activităților.

În ce au constat experimentele?

După deplasările în teren (despre care unii copii au spus că nu știau că pot exista astfel de activități și în timpul cărora copii au și-au manifestat spiritul de investigare prin încercarea de a colecta cele mai interesante materiale – roci cu sau fără fosile), activitățile de laborator i-au captivat și mai mult (prin încercarea de a separa fosile, de a le identifica, de a alege și pregăti cele mai reprezentative eșantioane, prin punerea în evidență a naturii calcaroase a rocilor prin experiment chimic).

Cum au reacționat copiii?

Au manifestat interes atât datorită noutăților (oferite de domeniul Geologie – nestudiat în formal) cât și activităților ca atare.

Au fost și peripeții?

Din fericire nu (am avut emoții pentru siguranța copiilor în timpul activităților din teren).

Vi s-a întâmplat să vină părinți să vă spună ce le-au povestit copiii despre activitățile la care au participat?

Da. Existența fosilelor din perimetru este aproape total necunoscută. 

BILANȚ DE “EXPERIENȚĂ ȘTIINȚESCU”

Cum v-a ajutat experiența asta?

Prin cooptarea a mai mulți copii datorită finanțării obținute prin Științescu și a posibilității de perpetuare a acestor activități prin materialele achiziționate (pentru teren și laborator).

Ați avut vreo revelație în cadrul proiectului?

Da, prin interesul manifestat de copii de la liceele de elită din Iași și de reprezentanții de la Primăria Bârnova

Ce-ați face altfel, dacă ar fi să aplicați din nou?

Aș continua activitatea de cercetare din perimetru (prin cercetarea detaliată a fosilelor) și aș implica participanții în investigarea și a altor perimetre din județul Iași, perimetre care au foarte multe de oferit celor interesați (de acest domeniu și nu numai). Toate aceste perimetre ar putea fi parte dintr-un traseu (itinerar) de interes pentru toată lumea.

Ați recomanda și altora să aplice la Fondul Științescu?

DA.

VIITORUL ȘTIINȚESCU

Cum credeți că s-ar putea dezvolta programul în anii care urmează – și ce credeți că ar trebui să se întâmple pentru ca el să se transforme într-o mișcare a comunității?

Prin atragerea a cât mai mulți parteneri în proiectele aflate în derulare.

Știți pe cineva care-ar fi dispus să dea o mână de ajutor ediției viitoare?

Deocamdată nu.

 

Sursa foto: Fundația Comunitară Iași, Festivalul Experimentis

Alexandra Fortiș – CoderDojo@CDLoga
Monica Nănescu – Hands on Meteo Science