Liliana Avarvarei – Științe și Gastronomie
10/10/2019

Inspirată de un material vizionat în cadrul Nopții Cercetătorilor, Liliana Avarvarei, profesoară de biologie, a căutat resurse pentru realizarea proiectului Științe și Gastronomie. Le-a aflat desigur la Științescu Iași despre care auzise la cercul profesorilor de biologie. Corelând chimia, fizica, biologia și tehnologia, elevii de la Liceul Tehnologic Economic „Nicolae Iorga” Pașcani au ”urcat” piramida alimentară nivel cu nivel prin experimente care i-au făcut să prindă drag de științe și Științescu.

CUM A ÎNCEPUT TOTUL

Cum ați aflat de Fondul Științescu?

La cercul profesorilor de biologie

Cum v-a venit ideea cu care ați aplicat?

Am mai avut mici proiecte legate de sănătate, alimentație și acum s-au reunit sub STEM.

Ați formulat-o, așa cum a ajuns ea în proiectul câștigător, din prima? Sau ați avut și alte idei? Cum v-ați hotărât asupra celei cu care ați aplicat?

A fost ideea originală și a fost și este o muncă de echipă.

Cum v-a venit ideea de titlu? Ați avut și alte variante? Dacă da, cum ați ales?

Ideea a avut la origine un material vizionat în cadrul Nopții Cercetătorilor la Iași.

PASIUNEA PENTRU ȘTIINȚE

Cum ați ajuns pasionată de acest domeniu științific?

Din curiozitate, fascinație, inovație, perspectiva viitorului

Ce vă place la acest domeniu?

Interdisciplinaritatea, transdisciplinaritatea, ancorarea în realitate a științei.

Aveți vreun om de știință drept “erou”; unul care să vă fi inspirat? Dacă da, de ce?

Pentru mine eroi sunt toți cei care au contribuit la dezvoltarea științei.

De ce credeți că e util pentru copii să înțeleagă acest domeniu științific; la ce le-ar putea folosi în viață?

Abordările interdisciplinare susținute de limbajul științific specific fiecărei discipline pregatesc elevii pentru provocările viitorului.

APLICAȚIA

Care au fost resursele de care ați avut nevoie? Cine sunt cei care v-au ajutat să organizați proiectul, contribuind astfel la realizarea lui?

Colegii din echipă și școala.

În ce au constat experimentele?

Pentru fiecare nivel al piramidei alimentare am ales experimente cu alimente ce pot fi abordate din punctul de vedere al chimie, fizicii, biologiei, tehnologiei.

Cum au reacționat copiii?

Cu multă responsabilitate și implicare. Au simțit că participă la un proiect important atât pentru ei, cât și pentru școală, comunitate.

Au fost și peripeții?

Orice experiment implică peripeții.

Vi s-a întâmplat să vină părinți să vă spună ce le-au povestit copiii despre activitățile la care au participat?

Da, de multe ori.

BILANȚ DE “EXPERIENȚĂ ȘTIINȚESCU”

Cum v-a ajutat experiența asta?

M-a ajutat să încep să înțeleg cum funcționează STEM.

Ați avut vreo revelație în cadrul proiectului?

Da, oricât de mult ne place interdisciplinaritatea, STEM-ul, fără limbajul specific al profesorilor fiecărei discipline, e foarte solicitant de explicat.

Ce-ați face altfel, dacă ar fi să aplicați din nou?

Aș rămâne pe aceeași temă, dar cu resurse materiale mai multe.

Ați recomanda și altora să aplice la Fondul Științescu?

Faptul că noi am aplicat și am câștigat și împărtășim ceea ce facem este deja o recomandare.

 

VIITORUL ȘTIINȚESCU

Cum credeți că s-ar putea dezvolta programul în anii care urmează – și ce credeți că ar trebui să se întâmple pentru ca el să se transforme într-o mișcare a comunității?

Fonduri, responsabilitate și recompense.

Știți pe cineva care-ar fi dispus să dea o mână de ajutor ediției viitoare?

Posibil.

Sursa foto: Științescu Iași

Alexandra Fortiș – CoderDojo@CDLoga
Monica Nănescu – Hands on Meteo Science