Ana Stamatescu este inginer la bază, dar încă din liceu a fost atrasă de mediul ONG și puterea societății civile, așa că toată viața ei profesională de până acum și-a petrecut-o în organizații de tineret, de mediu, antreprenoriat și de educație. Este pasionată de lilieci, activități în natură și crede cu încăpățânare că este nevoie doar de un bobârnac pentru a porni un bulgăre de schimbare.
În prezent, Ana conduce programe multi-anuale de dezvoltare profesională pentru profesori și elevii lor la Asociația Techsoup. În cadrul Asociației Techsoup contribuie și la dezvoltarea primului ecosistem de învățare gratuită pentru profesori vorbitori de limba română din România, Republica Moldova și diaspora, Predau Viitor – Platforma de Cursuri. De 7 ani, coordonează Meet and Code România (și de 2 ani, Meet and Code Republica Moldova), un program trans-european care oferă finanțări pentru evenimente de tehnologie și programare afiliate cu inițiativa Comisiei Europene, Europe Code Week. În 2022, a fondat Caravana cu Lilieci, o inițiativă prin care a ajuns deja la peste 800 de copii și tineri cu ateliere gratuite de robotică despre lilieci în școli publice din țară.
În perioada februarie – iunie 2023, Ana a fost mentor în proiectul SOS STEAM, implementat de către Grupul de inițiativă Caravana cu Lilieci în parteneriat cu Școala Gimnazială Hălchiu, proiect finanțat de Fondul Științescu Brașov 5.0, gestionat de Fundația Comunitară Brașov. Ne-am bucurat să aflăm de la ea mai multe detalii despre acest proiect, despre educația non-formală și despre modul în care pot fi predate disciplinele STEAM pentru a le trezi interesul elevilor.
Echipa de proiect SOS STEAM
Împreună cu Erika Andrási, grant manager Științescu Brașov
- Cum a fost pentru tine participarea pentru prima dată în programul Științescu Brașov și ce te-a motivat să alegi subiectul cu care să aplici?
Urmăream de ani buni ce se întâmpla în comunitatea Științescu la nivel național, dădeam de veste despre Științescu când începeau înscrierile într-un anumit județ pentru profesorii cu care lucram în cadrul programelor Asociației Techsoup și învățam foarte multe din experiențele mentorilor Științescu, dar niciodată nu m-am gândit să aplic și eu. Anul trecut, când am văzut că s-au deschis înscrierile pentru Științescu Brașov, oraș în care mă mutasem recent, am simțit că am tot ce trebuie să aplic: idee, cea mai grozavă echipă (am dezvoltat și implementat proiectul împreună cu Adela Beca și Paul Chiriacescu), partener de proiect (Școala Gimnazială Hălchiu) și curaj. Înainte să aplic, deja creasem o legătură cu școala în care ajunsesem cu o prezentare despre lilieci (pasiunea mea în timpul liber) și cum deja lucram de mult timp cu profesorii din pre-universitar pentru a-și spori competențele digitale, subiectul proiectului s-a conturat repede. Când am primit vestea că proiectul nostru a fost acceptat, abia așteptam să încep activitățile sub umbrela Științescu! Simțeam că sunt primită într-o mare familie STEAM.
2. Ce legătură au liliecii și ozoboții cu proiectul vostru?
Lilieci și ozoboții au fost cumva motorul proiectului nostru. La sfârșitul anului 2022 am conceput în cadrul unui program de leadership pe care îl urmam (Aspen Young Leaders) Caravana cu Lilieci, un proiect comunitar care dorea să educe copiii și tinerii despre importanța liliecilor în țară și în lume. Acest proiect avea și o componentă puternică de tehnologie: participanții la atelierele gratuite (pentru școli publice) construiau o întreagă lume pentru lilieci în care liliecii erau de fapt niște ozoboți (un anumit timp de roboței) pe care îi programau printr-un cod de culoare. Această lume prindea viață și ozobotul-liliac se bucura când prindea țânțari, mergea mai repede printr-o pădure sau făcea o piruetă când intra într-o peșteră. Liliacul devenea prietenul copiilor și de un prieten nu îți este frică, ci îl tratezi cu empatie și curiozitate. Cu această Caravana am ajuns și la Școala Gimnazială Hălchiu, școală cu care și pentru care am gândit proiectul nostru S.O.S. STEAM.
3. Cum s-a implicat școala în acest proiect și cât de diferit a fost față de activitățile pe care le făceai în mod obișnuit în cadrul Caravanei cu Lilieci?
Școala Gimnazială Hălchiu a fost partenerul nostru în proiect. Toate activitățile au fost făcute împreună cu profesorii din școală pentru profesori și elevii lor. Proiectul S.O.S. STEAM a plecat de la nevoile acestora și contextele de învățare pe care le puteam dezvolta împreună. Consider că proiectul a fost de succes în cea mai mare parte datorită implicării exemplare a doamnei profesoare Monica Avădanii, a domnului director Daniel Teodor Călin și a întregului colectiv de 15 profesori care au participat direct la activități. În cadrul inițiativei mele personale, Caravana cu Lilieci, obiectivul era unul de scurtă durată, organizarea atelierelor pentru copii, dar în cadrul proiectului Științescu, obiectivele erau de durată medie și lungă cu accent pe profesori și impactul pe care ei îl vor cea mai departe în școala și comunitatea lor.
4. Cât de important crezi că este învățarea prin experiment a disciplinelor STEM?
Foarte! Eu de exemplu am o memorie foarte proastă și învăț cel mai bine prin conexiuni logice, luându-mi notițe cu culori, dar mai ales prin practică, prin experimente. Vreau să văd cum ceva funcționează, nu îmi este suficient să-mi explici teoria. În plus, în cadrul experimentelor ajungi să lucrezi inevitabil și în echipă, să faci schimb de păreri, să construiești ceva cu colegul de bancă, abilități de care ai nevoie în viața de zi cu zi, în viața de adult.
5. Dincolo de învățarea practică a științelor ce abilități crezi că dezvoltă programele de educație non-formală elevilor?
Programele de educație non-formală pentru elevi pot dezvolta abilități esențiale pentru a deveni un adult funcțional și de succes într-o societate în continuă schimbare: muncă în echipă, gândire critică, creativitate, inteligență emoțională șamd.
6. Dacă ai fi profesor ce ai schimba în felul în care sunt predate științele astfel încât acestea să fie cât mai accesibile elevilor, să le descopere utilitatea și eventual să-i orienteze spre o carieră în domeniul STEM?
Dacă aș fi profesor, aș face cât mai multe activități la clasă bazate pe proiecte, practică, muncă în echipă și abilități care nu au legătură cu teoria. Îmi place foarte mult filosofia lui Einstein despre teorie – acesta era de părere că nu trebuie să te duci la școală pentru a învăța teorie, aceasta se găsește deja în cărți. Ceea ce ar trebui să facă școala totuși este să te învețe să înveți, să-ți dezvolți un set de abilități și curajul de a înfrunta orice obstacol vei întâlni în viață. Dacă aș fi profesor, aș încerca de asemenea să le deschid orizontul elevilor mei către cât mai multe domenii, să merg cu ei în activități și schimburi de experiență în afara școlii, comunității și chiar țării. Este important pentru elev să vadă și că poate avea o carieră în domeniul STEM fără să fie programator, inginer șamd, poate să fie parte, de exemplu, dintr-o echipă care dezvoltă un joc pe calculator și să fie responsabil de grafica acestuia, sau testarea jocului.
7. De ce ați ales în proiect ca unul din obiectivele principale să fie formarea profesorilor?
Atât eu cât și prietena mea Adela Beca (care îmi este și colegă de birou) lucrăm cu peste 20.000 de mii de profesori din pre-universitar din România și Republica Moldova. Zilnic vedem că printre nevoile principale ale acestora sunt nevoile de formare profesională. Se cere constant de la profesori să fie la curent cu cele mai noi tendințe în pedagogie, tehnologie sau alte domenii, dar cu greu au la îndemână resurse gratuite de calitate. Din acest motiv am dorit să ne axăm și în acest proiect Științescu pe formarea profesorilor. Nu vom avea elevi pregătiți pentru viață și piața muncii dacă nu redăm profesorilor atenția și importanța cuvenită. Cred de asemenea că o școală de succes este o școala cu un colectiv de profesori unit și din acest motiv este important ca ei să participe ca un colectiv la aceste formări. În cadrul proiectului S.O.S. STEAM ne-am bucurat să avem sprijinul unor formatori de profesori excepționali: Ana Clara Grecu de la Liceul Tehnologic Carol I Valea Doftanei și Cătălina Enescu și Răzvan Enescu de la Asociația Give IT Back.
Training-ul micro:bit pentru profesori (formatori Cătălina și Răzvan Enescu)
8. Cum ți-ai propus să-i inspiri pe copii și tinerii din Brașov prin activitățile pe care le faci în Caravana cu Lilieci?
Caravana cu Lilieci este o inițiativă de suflet. Sunt pasionată de peste 10 de ani de lilieci și de peste 7 ani fac parte din Asociația Techsoup care sprijină organizații nonprofit, profesori și tineri să își atingă potențialul prin resurse și oportunități create de și cu tehnologie. Așadar, lilieci + tehnologie este o combinație la care am ajuns destul de natural. Participanții la atelierele caravanei (majoritar elevi de primar și gimnaziu) descoperă lumea fascinantă a liliecilor cu ajutorul unor roboți foarte simpatici pe care îi programează chiar ei prin coduri de culoare. În plus, elevii lucrează în echipe, își exersează abilitățile de vorbit în public (la sfârșitul atelierului, un reprezentant de echipă trebuie să prezinte harta construită și povestea liliacului-robot), învață prin joc, își etalează și abilitățile artistice (harta pe care merge liliacul-robot este construită și desenată de ei) și nu în ultimul rând, gestionează un timp relativ scurt în care trebuie să îndeplinească mai multe obiective. Atelierele din caravana au un caracter multidisciplinar și reacțiile elevilor după participare demonstrează nevoia de mai multe astfel de activități la școală.
9. Un gând pentru comunitatea națională de mentori Științescu?
Felicitări pentru tot ceea ce faceți! Continuați să mișcați munți în comunităție voastre, să faceți lucrurile diferit și să aveți curajul să ieșiți din zona de confort pentru a produce o schimbare pentru generațiile următoare! Sunteți o adevărată inspirație.
10. O recomandare pentru comunitatea Științescu?
Pentru că Științescu este o comunitate de oameni care mișcă munți, recomand resursele de tehnologie ale Asociației Techsoup pentru ONG-uri, profesori și nu numai pentru a spori acest impact – Asociatia Techsoup.
Despre proiectul SOS STEAM în media:
- Club de robotică în laboratorul de informatică al unei școli de la țară. Ce învață elevii | adevarul.ro
- https://www.radiobrasovfm.ro/stire/coala-gimnaziala-din-halchiu-are-un-club-de-robotica-nou/3641271/5781/5
- Laborator modern dotat cu imprimante 3D la o şcoală din Braşov (antena3.ro)
- Europe Code Week