Vise de licean din Țara Făgărașului
29/06/2017

Ionel este un rocker de 17 ani care doarme câte trei-patru ore pe noapte și visează să-și ia o motocicletăPărinții l-au amenințat de câteva ori că o să-l scoată de la întreținere la cât de rar îl văd pe acasă, dar el nu i-a luat în serios. Lipsește pentru că e ocupat cu voluntariatul.

De Camelia Posea

Pe Ionel Pătrașcu ai șanse să-l zărești pe străzile Făgărașului, purtând pe sub sacoul vișiniu o cămașă albă și o cravată, alergând cu vreun proiect la fizică în brațe. Deși este doar clasa a X-a la Colegiul Național „Radu Negru”, unii copii îl știu ca „Pătrașcu, cel care predă atelierele de robotică”.

În urmă cu doi ani, Ionel a început voluntariatul la Fundația Comunitară Țara Făgărașului, iar datorită seriozității și interesului pe care le-a arătat, a fost adoptat repede în sânul organizației. În 2016, Fundația i-a propus să facă parte din juriul Fondului Științescu, un program care se ocupă cu finanțările proiectelor educaționale. Ionel nu s-a mulțumit cu atât și a renunțat la masa juriului pentru a participa el însuși cu un proiect. Ideea lui a câștigat o finanțare și așa s-au născut atelierele de robotică LegoLearn pe care Ionel le susține de două ori pe săptămână la el la liceu.

Atelierele au ca scop dezvoltarea cunoștințelor de informatică, mecanică și inteligență artificială cu ajutorul kiturilor Lego. Ionel se bucură că i-a fost acceptat proiectul și spune că dacă nu ar fi existat Fondul Științescu probabil nu s-ar fi apucat niciodată să facă așa ceva. Întâlnirile cu elevii sunt într-un cadru non-formal, lejer și nu se axează pe clasicul „profesorul spune, elevul ia ca atare și învață”. Drept urmare, Ionel a hotărât să nu facă prezența și e de părere că, cei care sunt cu adevărat interesați să învețe, vor veni din proprie inițiativă. „Nu trebuie să îi constrâng cu catalogul”, spune el. Se pare că abordarea lui funcționează, având în vedere că a început cursul cu 25 de copii și a terminat, după șase întâlniri, cu 23.

Ionel este genul de om care se implică în foarte multe proiecte, chiar dacă acest lucru îi ocupă tot timpul. Deși se întâmplă ca uneori să doarmă doar câte trei-patru ore pe noapte, pare mereu plin de energie și povestește cu zâmbetul pe buze, lăsând adesea să se vadă o gropiță pe obrazul drept. Îl găsești aproape în fiecare zi la Fundație unde se ocupă de softuri, rețea și cabluri. Este cel mai nou membru, dar se simte deja ca acasă. Își face treburile cu lejeritate, dacă ai nevoie de ceva știe exact să-ți spună unde găsești, face glume cu toată lumea și din când în când le arată poze cu ce au mai lucrat el și elevii la robotică. La Youth Bank – fond destinat finanțării și dezvoltării proiectelor de către liceeni – Ionel face parte din comisia de recrutare de noi membri și ajută la conceperea campaniilor de strângere de fonduri. Tot acolo, coordonează proiectul „Gallery School Art” prin care și-a propus să aducă în centrul atenției lucrările de artă ale elevilor din Colegiului Național „Doamna Stanca”.

În puținul timp liber care îi rămâne, încearcă să se ocupe de una dintre pasiunile lui, fotografia. Îi place să fotografieze natura sau orașul, dar cel mai des face portrete pentru că așa poate să câștige și niște bani. „Îmi place fotografia, dar din păcate nu am timp să mă ocup de ea așa cum îmi doresc. Am resurse, am ce să învăț, dar nu am când. Vreau să îmi îmbunătățesc cunoștințele de foto și grafică digitală”, spune Ionel. Tot timpul este și motivul pentru care a renunțat la cântat. Timp de șase ani a studiat chitară și cânta cu alți prieteni la Clubul Copiilor. Acum păstrează cele patru chitare, două amplificatoare și un procesor, așa, pentru sufletul lui.

În cei 17 ani pe care îi are, Ionel a încercat să cunoască cât mai multe domenii, dar cea mai mare pasiunea a lui au rămas calculatoarele. La vârsta de șase ani desfăcea pentru prima oară un calculator, iar la șapte ani a reușit să-l monteze și chiar să-l facă să funcționeze. În aceeași măsură îl atrage și partea de programare, dar de obicei preferă să învețe singur pentru că i se pare că informatica din liceu este banală și depășită pentru zilele noastre. Așa că a învățat singur limbajele HTML, PHP și alte programe de editare foto. I-ar plăcea ca pe viitor să își facă o firmă a lui, „ceva pe programare, să fie vreo patru-cinci oameni, multă cafea și multă pizza”. Dar pentru a ajunge acolo mai întâi trebuie să termine liceul și să facă facultatea. Se gândește să studieze automatică, robotică sau matematică-informatică, însă nu în București și nici în afară, ci la Brașov. Acolo are mulți prieteni, adunați de pe la concursuri și olimpiade. „Plus că este orașul cu cei mai mulți rockeri din România și oarecum mă regăsesc în peisaj”, spune Ionel, a cărui piesă preferată este November Rain, de la Guns N’ Roses.

Materiile lui preferate sunt informatica, matematica și fizica, însă recunoaște cu seninătate că nu acordă prea mult timp școlii și că, pentru el, temele sunt opționale. Ionel preferă să învețe singur lucrurile care i se par cu adevărat interesante sau utile. Programa școlară nu îi satisface curiozitatea și nevoia de experimentare, dar spune că „nu este nicio problemă. Dacă la școală nu se lucrează practic, atunci lucrez eu practic”. Pentru mulți profesori, Ionel este un copil exemplu, așa că îl încurajează să își îndeplinească visele, chiar dacă asta implica să mai lipsească de la școală. De curând, la liceul la care învață a avut loc un simpozion de fizică. Ionel a participat și el cu un proiect pe care l-a făcut cu două colege în noaptea dinaintea concursului. Niște cartoane, o agrafă de hârtie, patru șuruburi, câteva seringi, apă, calorimetrul de la școală și o baterie externă pusă drept contragreutate – asta a fost tot ce au avut nevoie pentru a face un braț robotic acționat hidraulic; practic, o mânuță capabilă să se rotească, să se ridice sau să-ți ofere un pahar cu apă, de exemplu. Au fost, desigur, și proiecte mai complexe, însă Ionel a vrut să arate că se pot face lucruri interesante și din materiale simple.

Întrebat dacă se consideră un om care să „mute munții din loc”, Ionel spune modest că el nu face lucruri wow. În schimb, nici nu apucă bine de încheiat că Marian, colegul lui de clasă, completează: „Ba cum să nu? Ionel chiar să nu își propună și tot schimbă ceva. E foarte diferit de restul. Știe atâtea pentru că le-a învățat din proprie inițiativă. Alții numai obligați s-ar duce să facă ceva”. Pentru mulți din Făgăraș, tânărul e dovada că, dacă îți dorești să faci ceva bun, nu contează nici câți ani ai, nici de unde ești.

Vara, Ionel este supraveghetor într-o tabără huge, cum zice el, de 120-150 de copii. Sunt perioade în care este plecat cu săptămânile de acasă, de aceea părinții l-au amenințat de câteva ori că îl vor scoate de la întreținere. El nu i-a luat în serios și a continuat să plece, când cu proiecte, când în vacanțe. De obicei, părinții îl susțin, dar depinde și de activitate. Nu i-au impus niciodată să facă ceva anume, în schimb au avut grijă cât a fost mic să-l treacă prin cât mai multe domenii ca să aibă de unde alege mai târziu: muzică, teatru, dans, electrotehnică, aeronautică, șah, cluburi de remy, tenis, karate. Singura problemă în care băiatul încă nu a găsit înțelegere este carnetul de șoferi. Bunica lui spune că de permis se dă de-abia după liceu, „numai la sfârșitul clasei a XII-a, după bac, ca să fii deștept.” Ionel nu se supără, ba chiar e amuzat când o aude vorbind. El și-a stabilit oricum să ia permisul în clasa a XI-a, după ce face 18 ani. „Iar dacă n-o să fie de acord, asta e, eu tot dau”. În primul rând, ar vrea să-și ia o mașină pentru că atunci când stai într-o localitate mică ai nevoie să te deplasezi ușor spre orașele principale. În schimb, dacă pentru el mașina este doar o necesitate, ochii lui verzi trădează nerăbdarea cu care tânjește la o motocicletă a lui, puternică și fiabilă. Se imaginează în maxim doi ani gonind cu un chopper pe un drum întins, cu asfalt neted și bun.

Dar până atunci, Ionel va continua să se ocupe de sarcinile pe care le are și să se implice în tot mai multe proiecte. A constatat că cele două cafele pe care le bea într-o zi nu îi mai ajung pentru puținul timp pe care îl doarme, dar nu se sperie. Atâta timp cât face ce-i place, el este mulțumit.

Sursa foto: Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului şi pagina de Facebook Ionel Pătraşcu

SIBIU
Științescu in the (Smart) City
FĂGĂRAȘ
Inspirație din Țara Făgărașului